Banca Mondială a obţinut prima suplimentare majoră de fonduri

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 27 aprilie 2010

Banca Mondială (BM) a obţinut duminică, de la statele membre, prima suplimentare majoră de fonduri din ultimii 20 de ani, baza de capital a instituţiei crescând cu 5,1 miliarde de dolari, anunţă Mediafax, citând Wall Street Journal. Astfel, în urma operaţiunii, statele cu economii emergente au câştigat mai multe voturi în conducerea BM.

După o săptămână de negocieri dure în timpul summit-ului FMI-BM de primăvară, statele membre ale Băncii Mondiale au convenit asupra majorării de capital, suportată în mai mare măsură de ţările emergente decât de cele cu economii dezvoltate.

Infuzia de capital va creşte cu o treime puterea de creditare a BM, însă trebuie aprobată de parlamentele mai multor ţări, inclusiv de Congresul Statelor Unite.

Fondurile vor acorda spaţiu de manevră instituţiei, care se confruntă cu cele mai dure presiuni finan-ciare de la înfiinţare, în contextul crizei glo-bale.

"Capitalul suplimentar elimină posibilitatea de a fi nevoiţi să reducem împrumuturile în a doua parte a acestui an", a declarat preşedintele BM, Robert Zoellick.

Decizia luată duminică de statele membre ale BM acordă totodată mai multă putere de vot statelor cu economii emergente, reflectând situaţia din economia globală. China va depăşi astfel Germania, Franţa şi Marea Britanie ca influenţă în conducerea Băncii, devenind al treilea acţionar puternic, după Statele Unite şi Japonia.

Banca Mondială calculează "greutatea" voturilor după ponderea fiecărei ţări în economia globală şi contribuţiile statelor la proiectele de dezvoltare a instituţiei.

Statele cu economii în dezvoltare sau în tranziţie, care vor furniza mai mult de jumătate din majorarea de capital, vor câştiga 3,13 puncte procentuale din puterea de vot, influenţa lor urcând la 47,19%.

Balanţa voturilor se înclină astfel către China, India, Brazilia şi alte state emergente. India, spre exemplu, a ajuns cu puţin în urma Franţei şi Germaniei ca putere de vot în conducerea BM.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3617
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3503
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7330
Gram de aur (XAU)Gram de aur452.6023

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930