Activiştii Greenpeace au blocat accesul în "Roşia Montană Gold Corporation"

C.P.
Companii #Industrie Extractivă / 8 iulie 2010

Activiştii Greenpeace din România şi Ungaria au blocat accesul angajaţilor în compania Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) şi sunt hotărâţi să rămână pe poziţii oricât este nevoie, până când compania îşi va înceta activitatea.

Conform unui comunicat de presă remis redacţiei, astăzi, la ora 7:30, 15 activişti Greenpeace au instalat în faţa sediului RMGC tabăra de Salvare a Roşiei Montane. Activiştii s-au legat cu lanţuri de intrarea în sediul companiei, protestând împotriva proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montană. Prin această acţiune Greenpeace România închide sediul companiei RMGC şi cere interzicerea oricăror exploatări miniere.

Greenpeace România aduce la cunoştinţa opiniei publice că RMGC nu a mai lucrat niciodată în alte proiecte miniere, proiectul demarat în ţara noastră fiind primul de acest gen. În plus, acţionarul majoritar al RMGC (Gabriel Resources Ltd.), care se autointitulează o "companie canadiană", nu este decât o sucursală a acestei companii, având sediul într-o insulă din Marea Britanie, numită Jersey, după cum arată documentele oficiale.

Greenpeace condamnă orice formă de minerit şi susţine dezvoltarea durabilă şi turismul, ca alternative la activităţile miniere. În plus, organizaţia consideră că România ar trebui să ţină cont de recomandările Parlamentului European de interzicere a folosirii cianurii în activităţile de minerit, alăturându-se unor ţări care au interzis deja folosirea cianurii, precum: Ungaria, Cehia, Germania, Grecia, Argentina, Filipine, Costa Rica.

În acest moment acţiunea este în desfăşurare şi oricine se poate alătura Taberei de Salvare a Roşiei Montane, din faţa sediului RMGC (str. Herăstrău 17 - cartierul Primăverii).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb