Al Gore nu va fi urmărit în justiţie

F. A.
Internaţional / 31 iulie 2010

Poliţia americană a anunţat că a renunţat la urmărirea în justiţie împotriva fostului vicepreşedinte Al Gore, acuzat de abuzuri sexuale de o maseuză, din cauza "lipsei de probe credibile", relatează AFP, potrivit Hotnews.

"Poliţia din Portland şi-a terminat ancheta şi nu cere nicio urmărire, din cauza lipsei de probe credibile", a afirmat procurorul adjunct al comitatului Multnomah (Oregon), Don Rees, într-o comunicare internă. "După examinarea documentelor furnizate de poliţia din Portland, împărtăşesc opinia potrivit căreia nu există materiale pentru aducerea cazului în faţa justiţiei", a adăugat Rees. Maseuza, Molly Hagerty, l-a acuzat pe fostul vicepreşedinte american că a încercat să întreţină relaţii sexuale cu ea în timp ce se afla într-un hotel din Portland, în octombrie 2006, în marja unei deplasări consacrate încălzirii globale.

Documentul obţinut de AFP precizează că Molly Hagerty nu a furnizat niciodată poliţiei dosarul medical al presupusei agresiuni sexuale şi nici rezultatul testului cu detectorul de minciuni, pe care nu a reuşit să-l treacă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb