ALERT Condiţiile necesare convocării AGA la Fondul Proprietatea

F.A.
Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea / 20 iulie 2010

Referitor la convocarea şedinţei adunării generale a acţionarilor Fondului Proprietatea, unul din punctele care urmează sa fie înscrise pe ordinea de zi este distribuirea dividendelor pentru exerciţiul financiar aferent anilor 2008 şi 2009, alături de modificarea Actului constitutiv al SC "Fondul Proprietatea" SA şi de numirea Franklin Templeton Investment Management Limited ca administrator unic al SC Fondul Proprietatea SA, potrivit unui anunţ publicat pe site-ul Fondului Proprietatea..

Potrivit punctului 6 din Legea nr. 142/2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2007, pentru a putea fi distribuite dividende este necesar să fie înregistrată diminuarea capitalului social al SC Fondul Proprietatea SA prin anularea acţiunilor neplătite de către Ministerul Finanţelor Publice. Temeiul juridic pentru a fi făcută această operaţiune este Legea nr.142/2010, recent intrată în vigoare. Abia după ce această operaţiune va fi înregistrata la Registrul Comerţului şi după publicarea în Monitorul Oficial, sunt întrunite condiţiile pentru ca în convocarea AGA să se afle şi punctul referitor la distribuirea de dividende, operaţiune estimată să fie înregistrată la Registrul Comertului cel mai târziu săptămâna viitoare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5135
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2945
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9447
Gram de aur (XAU)Gram de aur385.6265

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb