Amonil speră să găsească, în cursul acestei luni, soluţia optimă în vederea reluării activităţii pe platformă

F.A.
Piaţa de Capital / 2 august 2010

Consiliul de Administraţie al societăţii Amonil, întrunit la 29 iulie a.c., a luat cunoştinţă de notificarea societăţii Interagro SA privind rezilierea contractului de procesare semnat la 1 noiembrie 2009, potrivit unui comunicat transmis BVB.

În urma analizei şi a dezbaterilor precum şi a actualului context în care află societatea Amonil (activitatea de producţie sistată pe întreaga platformă datorită efectuării lucrărilor de revizie tehnică generală, cererea scăzută de îngrăşăminte chimice atât pe piaţa internă cât şi pe piaţa externă, evitarea unor conflicte sociale generate de eventuale disponibilizări colective sau imposibilitatea asigurărilor necesarului de gaz metan), a fost amânată luarea unei hotărâri astfel încât, în funcţie de impactul acestor elemente, în cursul acestei luni să găsească soluţia optimă în vederea reluării activităţii pe platformă.

În paralele, Consiliul de Administraţie al Amonil a hotărât să notifice societatea Chemgas Holding Corporation vis-a-vis de posibilitatea renegocierii contractului de ănchiriere a instalaţiilor de pe platformă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb