Animale la Putere

Cacareco era un candidat neobişnuit. Anul era 1958. Locul: Sao Paulo, Brazilia. Platforma: anti-corupţie. Voturi obţinute: peste 200.000, adică mai mult decât cele obţinute de oricare dintre candidaţii de partid. Din păcate, comisia electorală a anulat mandatul numitului Cacareco. Motivul? Cacareco avea patru picioare. Era un rinocer de la grădina zoologică înscris în cursă de un grup de studenţi care doreau, astfel, să protesteze faţă de starea politicii din urbe. Alegătorii au ştiut ce votează. Unul dintre aceştia a declarat: "Mai bine votez un rinocer decât un măgar!". Directorul de la Zoo a protestat şi el faţă de decizia comisiei electorale. A cerut ca alesului poporului să i se dea salariul de consilier.

Celălalt candidat despre care doresc să vă spun trei vorbe avea doar două picioare. Dar nici asta nu l-a ajutat prea mult să obţină mandatul. Se numea Tiao şi a ajuns pe locul trei la alegerile pentru scaunul de primar din Rio de Janeiro, în 1988. Din păcate, comisia electorală l-a descalificat şi pe bietul Tiao pentru simplul motiv că numitul era cimpanzeu. Un detaliu neimportant, desigur, pentru numeroşi alegători. Poate campania acestuia i-a convins: "Votezi maimuţe, te alegi cu maimuţe!".

Cum să ne explicăm un asemenea fenomen? Prima explicaţie este, desigur, protestul. Alegătorii sunt frus-traţi de oferta partidelor tradiţionale. Decât să voteze candidatul de plas-tic produs de consultanţii politici, mai bine votează, în bătaie de joc, o pisică sau un cangur. Nu de alta, dar măcar fură mai puţin şi nu îşi schimbă opinia după cum bate vântul.

Această frustrare este uşor de înţeles. Am văzut, de curând, un studiu al unei organizaţii non-guvernamentale cu privire la absenţele din Parlament. Cei mai guralivi politicieni sunt şi campionii absoluţi ai absenteismului de la voturile din Legislativ. Unii dintre aceştia au acumulat doar 2 (doi) la sută prezenţe. Te uiţi la ei şi ai senzaţia unei haite de animale de pradă care se trezeşte la căderea nopţii pentru a merge să urle pe câmpiile televiziunilor. Atunci cum să nu îţi vină să votezi cu măgarul comunal?

Este clar că mecanismele democraţiei curente lasă uneori de dorit. Spre exemplu, lipsa unui mecanism de sancţionare a "aleşilor" iresponsabili. Pe aceştia, în actualul aranjament, trebuie să îi suportăm patru ani.

Altă problemă este chiar sistemul de selectare a reprezentanţilor naţionali şi locali. Nu am să intru acum în detalii teoretice, ci am să ofer un exemplu simplu. Ideea votului e să îl alegem pe "cel mai bun". Dar ce înseamnă asta?

Să luăm doi elevi. Elevul A are note de 9 "pe linie". Elevul B are două-trei materii la care este foarte bun, primind 10, iar la restul materiilor are 5 "pe linie", zbătându-se să treacă clasa. Cine este "cel mai bun". A sau B?

Intuitiv, mulţi dintre noi am spune că elevul A. Poate că nu e un geniu, dar are un nivel bun. Elevul B, în schimb, pare "brânză bună în burduf de câine". Poate că îi merge mintea, poate că are anumite talente, dar nivelul său general este lamentabil.

Problema este că sistemele noas-tre de vot pot să avantajeze pramatii de tipul elevului B, pentru că ceea ce contează e doar prima (şi unica) alegere. Altfel spus, nu putem indica, pe buletinul de vot, o ordine a preferinţelor. Nu putem indica nicio intensitate a susţinerii. Nu putem indica, în fine, nici unde suntem în dezacord cu candidaţii. Spre exemplu, dacă îl susţin pe candidatul Vasiles-cu în materie economică şi pe Georgescu în materie de politică externă.

Aceste limitări ating chiar şi votul majoritar în două tururi. Cred că acest sistem, folosit la alegerea primarilor şi Preşedintelui, este superior în multe privinţe celui într-un singur tur. Dar şi acesta are probleme serioase. În turul doi pot ajunge candidaţi-problemă, susţinuţi doar de nişte minorităţi active şi detestaţi de o mare majoritate a alegătorilor. Nu spun că se întâmplă mereu aşa. Dar sistemul permite aces-tui tip de candidat să se caţere în copacul Puterii. Şi atunci, de ce ne mirăm că unii alegători ar prefera mai degrabă un motan?

Dar înainte să dăm vina pe "sis-tem", haideţi să ne uităm şi în ograda proprie. Noi cerem politicienilor să se comporte raţional. Dar, în materie politică, cât de dispuşi suntem noi să o facem?

Adesea noi privim politica drept un simplu joc al preferinţelor. Spunem că "susţinem" un candidat sau un partid. Că îl "preferăm" pe X sau îl "simpatizăm" pe Y.

Însă, datoriile noastre de cetăţeni ar trebui să ne impună alegeri care n-au nimic de-a face cu simpatiile şi umorile noastre personale. Nu spunem că îl "susţinem" pe doctorul sever care ne administrează o injecţie necesară. Aţi observat, desigur, diferenţa. Într-o discuţie cu teme politice, primul lucru pe care mulţi semeni îl fac e să îşi semnaleze, prin sunete şi nu prin argumente, apropierea faţă de unul sau altul dintre puternicii zilei. Atunci să nu ne mirăm că aceştia, semeţi, ridică fruntea, adulmecă aerul, şi ne conduc spre noi culmi ale fericirii publice.