Banca Românească scapă de supravegherea cu implicaţii negative a Fitch

F.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 21 iulie 2010

Agenţia de evaluare financiară Fitch a renunţat la supravegherea cu implicaţii negative a calificativului pentru împrumuturi pe termen lung pentru Banca Românească şi a confirmat ratingul la "BB+", după o decizie similară în cazul băncii mamă, National Bank of Greece (NBG), anunţă Mediafax.

Calificativul "BB+" are perspectivă negativă, se arată într-un comunicat al Fitch. Perspectiva subsidiarei din România reflectă aşteptările pentru grupul NBG.

Ratingul pentru credite pe perioadă scurtă a fost confirmat la "B", cel de suport la "3", iar calificativul individual "D" nu a fost afectat de decizia publicată ieri.

Totodată, Fitch a confirmat şi ratingurile subsidiarelor United Bulgarian Bank, Finansbank şi South African Bank of Athens ale NBG, respectiv Eurobank EFG Bulgaria a grupului elen EFG.

"Acţiunea reflectă opinia Fitch privind probabilitatea ridicată ca NBG şi EFG să ofere sprijin subsidiarelor din străinătate, având în vedere importanţa strategică a acestora şi contribuţia la afacerile şi veniturile grupului", se arată în comunicatul NBG.

Ratingul de sprijin reprezintă evaluarea de către Fitch a capacităţii unui potenţial susţinător de a ajuta banca.

Fitch a majorat, vineri, calificativul ATEbank şi a confirmat ratingurile NBG, EFG Eurobank, Alpha Bank şi Piraeus Bank, toate prezente în Româ-nia, ca urmare a programelor de sprijin pentru bănci derulate de Grecia cu fonduri primite de la UE şi FMI.

În România, NBG controlează Banca Românească, iar EFG este prezentă prin Bancpost. Decizia anunţată marţi de Fitch nu vizează calificativele Bancpost.

NBG a preluat pachetul majoritar la Banca Românească în 2003.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb