Barroso: "Euro a acţionat ca un somnifer pentru unele ţări"

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 16 iulie 2010

Moneda unică europeană a acţionat "ca un somnifer" pentru unele ţări europene, dându-le o falsă senzaţie de încredere economică şi o iluzie de prosperitate, potrivit preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

"Aceste guverne au evitat, astfel, să aplice unele reforme economice dificile, dar necesare", a explicat Barroso pentru cotidianul britanic The Times, citat de Agerpres.

Ca urmare a crizei financiare, argumentează politicianul portughez, euro s-a transformat într-un stimulent de schimbări, deoarece ţările europene s-au văzut forţate să realizeze importante reforme structurale şi economii bugetare, ca să rămână în zona euro.

"Euro a fost un mare succes. Într-un termen foarte scurt a devenit a doua valută mondială şi în unele zone este chiar prima în ceea ce priveşte tranzacţiile", a subliniat Barroso.

Potrivit preşedintelui CE, măsurile dure ale autorităţilor, care au dat naştere la dispute şi greve la Atena sau la Madrid, nu sunt o dovadă a eşecului, ci a bunei funcţionări a euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb