BCR continuă campania de dobânzi promoţionale la depozite

(C.P.)
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 12 august 2010

Banca Comercială Română (BCR) continuă campania de încurajare a economisirii prin oferirea de dobânzi speciale pentru depozitele nou constituite, la termen de trei luni în lei, şi la termen de 6 luni în euro şi dolari, potrivit unui comunicat de presă al băncii. Astfel, banca a decis să prelungească termenul iniţial al ofertei promoţionale până la 30 septembrie 2010.

Clienţii care deschid aceste depozite sunt protejaţi de variaţiile dobânzilor de pe piaţă, beneficiind, în acelaşi timp, de dobânzi fixe, superioare celor standard şi bonificate la scadenţă, conform reprezentanţilor instituţiei. Promoţia este valabilă pentru depozitele nou constituite în perioada campaniei, indiferent de provenienţa sumelor (sume noi sau existente în BCR).

Pentru depozitele nou constituite la termen de 3 luni în lei banca oferă o dobandă fixă de 7,5% pe an, iar suma minimă pentru deschiderea unui depozit este de 1.000 lei. Pentru depozitele nou constituite la termen de 6 luni în euro banca oferă o dobândă fixă de 3,00% pe an, iar pentru cele în dolari o dobândă fixă de 2,5% pe an. Suma minimă pentru deschiderea unui depozit este 500 euro, respectiv 500 dolari.

De asemenea, clienţii care deschid, până pe data de 30 septembrie 2010, depozite la termen în lei sau euro, cu dobândă fixă şi maturitate de până în 12 luni prin intermediul Canalelor Alternative beneficiază de bonusuri valabile până la prima dată de scadenţă a depozitelor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9742
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8491
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2925
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9080
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.7350

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb