BM: Leul, printre cele zece monede din lume care au înregistrat cele mai slabe performanţe în acest an

(A.G.)
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 23 iulie 2010

Aversiunea faţă de risc a investitorilor, care evită achiziţionarea de active în Europa de Est, a dus la deprecierea monedelor şi la majorarea costurilor rambursării ipotecilor şi a creditelor de consum denominate în valută, se arată într-un raport al Băncii Mondiale (BM), dat publicităţii, ieri, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Forintul din Ungaria şi leul din România sunt printre cele zece monede din lume care au înregis­trat cele mai slabe performanţe în acest an, susţine organizaţia.

Creşterea economică a celor zece state din Europa de Est membre ale Uniunii Europene va fi în medie de 1,7% în acest an şi de 3,3% în 2011, estimează Banca Mondială, după declinul de 3,6% din 2009. Prognoza BM este mai ridicată decât a Comisiei Europene, care se aşteaptă la o creştere de 1,5% în acest an şi de 3,1% în 2011.

Expansiunea economică a Europei de Est va fi condusă de Slovacia şi Polonia, al căror Produs Intern Brut va creşte anul acesta cu 3,7% şi, respectiv, 3%, iar în 2011 cu 4% şi, respectiv, 3,7%.

În condiţiile în care redresarea este încă fragilă şi inegală, regiunea are nevoie să întărească stabilitatea sistemului bancar şi să reducă deficitul bugetar şi datoria guvernamentală, se arată în raportul BM.

"Având în vedere că băncile reprezintă o parte importantă din sistemul bancar, recentele presiuni asupra unor sisteme bancare din Europa Occidentală au crescut riscurile privind finanţarea pentru Europa de Est", conform raportului Băncii Mondiale.

Cele zece state din Europa de Est membre ale Uniunii Europene, care se redresează din cea mai gravă recesiune de după căderea comunismului, vor fi în continuare afectate de şomajul ridicat, susţine BM.

Rata şomajului în regiune a urcat la aproximativ 10% în mai, cele mai mari creşteri înregistrându-se în statele baltice şi în Slovacia, de la o medie de 6,3% în iunie 2008, se arată în raportul BM. Numărul şomerilor în Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria a ajuns la 4,7 milioane, faţă de trei milioane în urmă cu doi ani, din cauza efectelor crizei financiare.

Şomajul va începe să scadă numai începând cu 2011, a avertizat Banca Mondială, deoarece companiile întârzie angajările până când redresarea se accentuează iar băncile rămân prudente în privinţa extinderii creditării. Şomajul va creşte deoarece guvernele au redus cheltuielile, zona euro se confruntă cu o criză fiscală, iar investitorii evită investiţiile în statele cu o datorie ridicată.

Criza din zona euro "aruncă o umbră asupra viitoarelor perspective de creştere" ale celor zece state din Europa de Est membre ale Uniunii Europene, avertizează BM.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7057
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9660
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.7340

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb