BNR: Creditele restante au crescut în primul semestru cu 67%, la 13,6 miliarde lei

F.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 27 iulie 2010

BNR: Creditele restante au crescut în primul semestru cu 67%, la 13,6 miliarde lei

Creditele restante au crescut în primul semestru cu 67%, la 13,6 miliarde de lei, majorându-şi ponderea în total împrumuturi de la 4,05% la 6,4%, potrivit datelor publicate, ieri, de Banca Naţională a României (BNR), anunţă Mediafax.

Ca valoare, creditele restante erau la finele lunii iunie cu 5,4 miliarde de lei mai mari decât nivelul din decembrie 2009 şi cu 992 milioane de lei peste soldul din mai.

Totodată, ponderea res­tanţelor în total împrumuturi s-a situat la finele anului trecut la 4,05%, în creştere de la doar 1,4% în decembrie 2008, şi a urcat treptat în primele şase luni din 2010.

Împrumuturile restante în valută depăşesc ca valoare creditele în lei cu întârzieri la plată de cel puţin o zi, situaţie inversată comparativ cu finele anului trecut în contextul unui avans mult mai accelerat al res­tanţelor la finanţările în valută.

Creditele în lei restante însumau 6,45 miliarde de lei la sfârşitul lunii iunie, în creştere cu 10,9% comparativ cu mai şi cu aproape 45% faţă de decembrie 2009.

În acelaşi timp, împrumuturile în valută restante totalizau 7,18 miliarde de lei, cu 5,3% peste nivelul din mai şi cu 94,6% peste suma de la finele anului trecut.

Totuşi, ponderea creditelor restante în total împrumuturi este mai mare în cazul componentei în lei faţă de cea în valută.

Ponderea restanţelor în total credite în lei a crescut de la 5,6% în decembrie 2009, la 7,45% în mai şi la 8,21% după primul semestru.

Datele BNR arată că ponderea restanţelor în total împrumuturi în valută, exprimate în lei, a scăzut uşor în luna iunie faţă de mai, de la 5,41% la 5,38%. Soldul creditelor în valută, exprimat în lei, a înregistrat în iunie un avans uşor mai accelerat decât valoarea împrumuturilor restante, în contextul deprecierii semnificative a monedei naţionale faţă de euro.

La sfârşitul anului trecut, ponderea creditelor restante în total împrumuturi în valută se situa la 3,04%.

Curtea Constituţională a declarat, în luna iunie, neconstituţională reducerea pensiilor, ceea ce a adâncit incertitudinile privind situaţia economică a României şi a condus la creşterea cursului de schimb la niveluri maxime istorice în ultimele trei şedinţe ale lunii iunie.

Comparativ cu nivelul cursului de schimb de la finele lunii mai, de 4,1792 lei/euro, paritatea a crescut cu 18,96 bani, deprecierea leului în raport cu euro fiind de 4,53%. Cursul mediu de schimb a crescut în iunie cu 1,56% faţă de mai, la 4,2396 lei/euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb