BOGDAN DIACONU, VICEPREŞEDINTE PC: Marko Bela a recunoscut că vrea autonomie teritorială

C.P.
Politică / 23 iunie 2010

Preşedintele UDMR Marko Bela a recunoscut deschis într-o emisiune televizată că vrea autonomie teritorială şi oficializarea limbii maghiare, precizează Bogdan Diaconu, vicepreşedinte PC într-un comunicat de presă remis redacţiei.

Bogdan Diaconu spune: "Dacă UDMR ar fi o formaţiune scoasă în afara legii sau un grup de anarhişti drogaţi, am trece cu vederea aceste declaraţii pentru că nu ar reprezenta niciun pericol. Ele vin însă de la vicepremierul României, care se comportă la fel ca un vicepremier al Ungariei, având exact aceleaşi intenţii ca şi oficialii statului vecin. Cel mai grav însă este faptul că PDL face tot posibilul să-i îndeplinească dorinţele, aşa cum a făcut-o şi cu legea educaţiei şi cu multe alte doleanţe specifice ale UDMR.

Politicienii români şi autorităţile statului trebuie să se trezească până nu e prea târziu. Deja Comisia Permanentă a Adunării Aleşilor din Secuime le cere consiliilor locale din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş ca în luna septembrie să adopte hotărâri prin care să se impună oficializarea limbii maghiare în instituţii, iar pentru comunitatea românească să fie desemnată o persoană delegată care să ţină legătura cu vorbitorii de limbă română. Acest lucru înseamnă că românii vor fi străini la ei în ţară şi că limba română va dispărea dintr-o parte a României."

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Incepand cu 1990 Vatra Romaneasca, PUNR si Romania Mare sustineau ca UDMR urmareste autonomie teritoriala si oficializarea limbii maghiare.

    UDMR spunea ca nu este adevarat, ca nu urmareste acest lucru. 

    Drept urmare Radu Ceontea, Gheorghe Funar si Vadim Tudor au fost facuti extremisti ( inclusiv de PSD si PDL ) iar Marko Bela si Laslo Tokes au fost considerati democrati. 

    Rezultatul ?Il vedem in zilele noastre!

    DESTEAPTATE ROMANE !!! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb