BUGETUL MDRT, REDUS De cinci ori mai puţine locuinţe ANL construite

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 23 august 2010

De cinci ori mai puţine locuinţe ANL construite

Diminuarea fondurilor alocate de la buget construcţiei de locuinţe pentru tineri prin ANL va presupune finalizarea în acest an a unui număr de doar 1.400 de locuinţe, faţă de 7.000 de unităţi cât îşi propusese Ministerul Dezvoltării la începutul anului, a anunţat vineri instituţia.

"Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) nu a suspendat programul de construcţie a locuinţelor pentru tineri prin ANL şi nici pe cel de reabilitare termică a locuinţelor. În urma reducerii bugetului ministerului cu 10%, şi bugetele alocate acestor programe au fost reduse", se arată într-un comunicat al MDRT, citat de Mediafax.

Astfel, diminuarea fondurilor alocate de la bugetul de stat construcţiei de locuinţe pentru tineri prin ANL presupune finalizarea în acest an a unui număr de aproximativ 1.400 de locuinţe, faţă de 7.000 de locuinţe, cât se estima la începutul lui 2010.

"În ceea ce priveşte programul de reabilitare termică, bugetul MDRT pe anul în curs nu a permis contractarea de lucrări noi, ci doar finalizarea celor 29.000 de locuinţe contractate în 2009.

Pentru rezolvarea problemelor de locuire ale tinerilor şi pe cele de reabilitare termică a clădirilor, ministerul a luat o serie de măsuri menite să compenseze diminuările de buget", se mai arată în comunicat.

MDRT a dat posibilitatea tinerilor chiriaşi să cumpere locuinţele ANL, banii rezultaţi din vânzare urmând a fi folosiţi pentru construcţia de noi locuinţe.

"În ceea ce priveşte reabilitarea termică, ministerul a iniţiat un program complementar celui reglementat prin Ordonanţa de urgenţă nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe. Noul program, reglementat de Ordonanţa de urgenţă nr. 69/2010, permite finanţarea acestui tip de lucrări direct de către beneficiar, prin credite acordate de CEC, garantate de stat şi cu dobândă subvenţionată prin MDRT", au anunţat reprezentanţii instituţiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb