Acţiunile constructorului de magistrale "Condmag" Braşov (simbol bursier COMI) continuă să se situeze pe primul loc în topul creşterilor la o lună. În perioada 21 mai - 21 iunie, ele au fost cel mai bun plasament din piaţă, cu o apreciere de 31,99%, însă, şi alte tranzacţii bursiere au adus câştiguri investitorilor.
Cei care s-au orientat, în intervalul analizat, către portofolii similare indicelui BET, care urmăreşte evoluţia celor mai lichide zece acţiuni cotate la BVB, au înregistrat o apreciere de 6,20% a portofoliului, în vreme ce BET-FI (exprimat în euro), care reflectă evoluţia celor cinci societăţi de inves-tiţii financiare (SIF) tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti, a raportat o creştere de 11,91%. Şi indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni, a urcat cu 6,28%.
Randamente pozitive au fost obţinute şi de către persoanele care au ales ca plasamente fondurile mutuale de investiţii. Astfel, investitorii care s-au orientat către fondul "BT Maxim" au beneficiat de cel mai mare câştig, raportând, în perioada menţionată, o creştere cu 4,74% a sumei investite iniţial (raportat la moneda euro).
Persoanele care au preferat să constituie depozite în euro la "Marfin Bank" "ATE Bank", MKB Romexterra sau Banca Comercială Carpatica au obţinut în continuare randamente stabile la această categorie de plasament, câştigând 0,27% din suma investită iniţial.
În schimb, tradiţionaliştii care şi-au deschis depozite în lei au înregistrat pierderi. Astfel, persoanele care au ales să îşi direcţioneze economiile către acest tip de plasament au obţinut, vineri, o scădere de 0,06% din suma depusă, dacă au fost suficient de inspiraţi să aleagă depozitele în lei de la Unicredit Ţiriac Bank, care au oferit cea mai bună dobândă.
Moneda naţională a înregistrat în ultima lună deprecieri, astfel că cei care nu s-au decis pentru vreun alt tip de plasament au înregistrat o devalorizare a economiilor cu 0,72%. Metalul galben s-a scumpit cu 7,60%.
Precizări:
Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.
Fondurile de investiţii luate în calcul pentru această analiză se găsesc la pagina 14. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.