Capcana atentatelor

O ştire a circulat pe marile platforme info-mediatice ale lumii globalizate. Mai întîi, a apărut varianta serios-tragică: Preşedintele Iranului, Mohamoud Ah-madinejad, ar fi fost ţinta unei încercări de asasinat. Pe cînd străbătea străzile oraşului Hamedad, tixite de oamenii veniţi să-l salute, cineva a aruncat o grenadă asupra convoiului prezidenţial. Au fost victime, dar Preşedintele a scăpat neatins, iar atacatorul a fost arestat. În această formulare, ştirea a fost postată pe un site apropiat cercurilor conservatoare ale puterii de la Teheran şi a stat pe manşetele cu news-alert ale CNN, ore în şir. Relatările au fost însă laconice, amintind că evenimentele nu sunt nici sigure, nici clare. Nimeni nu s-a avîntat să comenteze. Între timp, corespondenţii marilor agenţii de presă au luat legătura cu oficialii Preşedinţiei iraniene, de la care au cerut confirmarea, infirmarea ştirii, date suplimentare.

După cîteva ore, pe site-ul oficial al Preşedintelui Ahmadinejad a apărut varianta glumeţ-bagatelizantă: e adevărat că cineva din mulţime a aruncat un obiect în direcţia convoiului prezidenţial, dar nu era o grenadă, ci o inofensivă petardă, iar manifestarea nu avea nimic ostil, ci dimpotrivă, era menită să arate entuzias-mul de care fusese cuprins cetăţeanul cu pricina, la vederea Preşedintelui. Această versiune a fost întărită de reacţia laconică a Preşedinţiei iraniene care a susţinut tot timpul, sec: nu a avut loc niciun atentat asupra Preşedintelui. În aceeaşi notă, alte oficialităţi au acuzat presa occidentală de umflarea şi deformarea unui eveniment banal, fie de dragul senzaţionalului cu orice preţ, fie pentru a defăima paşnica şi iubitoarea de preşedinţi Republică Islamică a Iranului.

Evenimentul face parte din categoria specială a celor care "Dacă nu există, trebuie inventate, iar dacă n-au fost inventate, atunci trebuie ascunse cu orice preţ". Logica aceas-ta contorsionată este specifică oricărui regim autoritar-dictatorial şi are de a face cu mecanismul menit să alimenteze psihoza "Perfidul inamic nu doarme niciodată şi e gata să facă răul cel mai mare de care este în stare!". Din această psihoză se hrăneşte puterea discreţionară a instituţiilor de represiune, ale căror acţiuni abuzive, ilegale, violente şi nu de puţine ori criminale, sunt justificate de misiunea de a-l apăra pe "Marele şi Indispensabilul Fiu al Poporului"; se hrăneşte dependenţa celui din vîrful piramidei puterii, faţă de oamenii şi instituţiile-unealtă, care-l "apără de duşmani"; se hrăneşte admiraţia-surogat indusă poporului faţă de "ris-curile fără de seamăn pe care şi le asumă Marele Conducător, doar pentru că îşi iubeşte poporul şi-l apără de duşmani"; se hrăneşte mitul infailibilităţii gărzii pretoriene etc. Acestea sunt motivele pentru care, chiar dacă nu există asemenea evenimente, ele sunt inventate, din cînd în cînd, pentru a obţine sau întări efectele de care am pomenit. Informaţiile circulă ambalate co-respunzător, sub forma zvonurilor acoperite de mister, "rezervate iniţiaţilor". Dimpotrivă, atunci cînd se înregistrează tentative de agresiune fizică asupra dictatorului, sunt depuse toate eforturile pentru a acoperi evenimentul, pentru a-l sigila mediatic, pentru a lansa cît mai multe perdele de fum, de a-i discredita pe cei care susţin că a avut loc, ori de a-i intimida şi, la nevoie, elimina pe cei ce insistă în colportarea "ereziei".

Dacă nu este o simplă operaţie mediatică, menită să refacă, pe plan intern, capitalul de popularitate pierdut de Ahmadinejad de la ultimele alegeri, cîştigate prin forţarea urnelor şi recursul la "arbitrajul" înaltelor autorităţi ecleziastice ale Republicii Islamice, atunci, despre ce este vorba? Cît de credibilă este o tentativă de asasinat? Cui îi serveşte? Ce consecinţe poate avea?

Absolut toate marile dictaturi ale secolului XX au fost însoţite de fenomenul tentativelor de asasinat la adresa liderului. Astăzi ştim că au fost peste 40 asemenea încercări de a-l suprima pe Hitler. În privinţa lui Stalin, nimeni nu este sigur, iar datele publice, nu sunt nici astăzi publice! Din punct de vedere al dinamicii politice, tentativele de scoatere din joc, prin asasinat, a celui aflat în vîrful puterii dictatoriale sunt iremediabil lipsite de efectul scontat. Eliminarea dictatorului nu îndepărtează de la sine sistemul care l-a produs, propulsat şi menţinut la putere. Dimpotrivă, îi întăreşte apetitul pentru represiune, justifică înăsprirea instituţională a represiunii, îi conferă aura de infailibilitate şi de "om providenţial", de care are atîta nevoie, tocmai pentru a se menţine la putere. Tentativa de asasinat, reală sau doar închipuită este, de asemenea, instrumentul cel mai eficace pentru ca dictatorul să-i înlăture din cercul zero al puterii pe cei pe care-i consideră ri-vali. Episodul Lin Biao, în dinamica puterii regimului Mao Zedong, ilustrează perfect această situaţie.

În cazul lui Ahmadinejad sunt de luat în considerare două ipoteze.

Evenimentul este o încercare de a scoate din joc un om politic epuizat, considerat, nu de puţini, chiar în cercul zero al puterii de la Teheran, mai degrabă o piedică în dezvoltarea republicii islamice, decît un avantaj. Atitudinea confruntaţională pe care a promovat-o în relaţiile cu Occidentul poate produce o anume juisare ideologică, poate "înflăcăra masele", dar pe termen lung este detrimentală intereselor Iranului. Sfidarea comunităţii internaţionale pe tema capacităţilor de distrugere în masă, mai ales a capacităţii nucleare, nu poate fi tratată prea mult ca o joacă inocentă şi lipsită de costuri pe termen lung. Irakul este aproape şi toată lumea ştie că acesta a fost începutul drumului care l-a dus pe Saddam Hussein de la gloria puterii, la spînzurătoare. Dacă adăugăm, la acest fapt, represaliile pe care regimul Ahmadinejad le-a dezlănţuit asupra opozanţilor politici, după ce i-a fost recunoscut noul mandat prezidenţial, atunci încercarea de a-l scoate forţat din joc este şi o tentativă de a redeschide lupta politică care se dă pe terenul, doar aparent senin şi sigur, al Republicii Islamice.

A doua ipoteză este clasica "arătare de pisică"! "Kagemusha" s-a dedulcit la licoarea puterii şi acum are ezitări în reacţii, nu mai răspunde eficient la impulsurile adevăraţilor centri de putere. Mesajul întîmplării este direct şi aspru: "Astăzi a fost o petardă, mîine poate fi o grenadă adevărată!". Au mai păţit-o şi alţii, vezi cazul celebru al asasinării lui Anwar El Sadat.

Morala, ca de obicei, cînd este vorba despre Putere, nu există!