Circa 60 milioane lei pentru modernizarea unor drumuri judeţene din Bihor

F.A.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 30 august 2010

Consiliul Judeţean (CJ) Bihor intenţionează să reabiliteze şi să modernizeze mai multe drumuri judeţene, valoarea totală a celor trei proiecte fiind estimată la 57,8 milioane lei, fără TVA, conform unor anunţuri ale instituţiei, preluate de Mediafax.

Contractele vor fi adjudecate în urma unor licitaţii deschise, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai scăzut, iar finanţarea va fi asigurată din fondurile proprii ale CJ Bihor.

Proiectul cu valoarea cea mai ridicată, estimată la 32,7 milioane lei, fără TVA, vizează reabilitarea şi modernizarea DJ 767A, pe traseul Uileacu de Criş (DN 1)-Bălaia-Burzuc-Sârbi (DN 19E). Lucrările vor dura 36 de luni de la data atribuirii, iar instituţia aşteaptă ofertele şi cererile de participare până la 11 octombrie.

Un alt proiect, estimat la 16,1 milioane lei, fără TVA, vizează modernizarea DJ 768, între Căpâlna şi Ginta. Durata lucrărilor este de 24 luni, iar termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 17 septembrie.

Cel de-al treilea proiect, evaluat la 9,05 milioane lei, fără TVA, urmăreşte modernizarea DJ 190F, între Abrămuţ şi Sânlazăr (DJ 191 km 4+200 - 9+800). Termenul de finalizare a lucrărilor este de 24 de luni, iar data limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 17 septembrie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb