"Coface": "Ieşirea din recesiune - doar un deziderat"

C.P.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 6 iulie 2010

Măsurile decise de Guvern în ultima perioadă vor avea un impact negativ asupra mediului de afaceri, este concluzia unui studiu lansat de "Coface"

"Impactul acestor măsuri - inflaţia, creşterea şomajului, volatilitatea cursului valutar - se vor răsfrânge direct asupra consumatorilor şi a mediului de afaceri, ieşirea din recesiune rămânând doar un deziderat", a declarat Cristian Ionescu, Director General, "Coface" România.

Măsurile Guvernului ţintesc reducerea deficitului bugetar în scopul respectării angajamentelor asumate faţă de FMI şi restabilirii încrederii pieţelor financiare în capacitatea României de a gestiona efectele crizei, pentru a permite obţinerea finanţării necesare acoperirii deficitului. Din nefericire, aceste măsuri pun sub semnul întrebării atât atingerea ţintei de deficit, ba mai mult, creează şi premisele unor efecte negative asupra activităţii economice prin lipsa unui pachet de sprijin şi probabile efecte asupra consumului, aflat deja într-o situaţie precară, se arată în analiza "Coface".

Analiştii arată că, dacă pachetul iniţial de măsuri anunţate presupunea costuri sociale foarte mari, vizând o reducere a cheltuielilor bugetare cu efect direct asupra deficitului, majorarea cotei de TVA de la 19% la 24% pare a fi o măsură menită eşecului, deoarece creşterea veniturilor nu este garantată. Contracţia consumului va diminua baza de impozitare şi suplimentarea sumelor încasate la buget scontată prin creşterea cotei de TVA, doar efectul negativ pe care îl vor resimţi companiile şi consumatorii finali fiind cert.

În primul rând, creşterea TVA se va traduce în creşterea inflaţiei întrucât mărirea taxelor se va regăsi în mod direct în preţurile practicate de furnizori şi distribuitori care nu vor putea absorbi o astfel de diminuare a marjelor comerciale, potrivit "Coface".

Analiştii mai arată: "Mărirea fis-calităţii va avea un puternic efect psihologic ce va determina restrângerea consumului şi reducerea vânzărilor companiilor, cu efect direct asupra lichidităţii din piaţă şi va pune presiune suplimentară asupra mediului privat. Companiile vor încerca să aplice noi măsuri de restructurare şi de redimensionare a costurilor pentru a se adapta noilor cerinţe de pe piaţă, aceasta putând conduce la creşterea numărului de şomeri din domeniul privat".

În noile condiţii şi mediul bancar va avea de suferit, rambursarea creditelor conform scadenţelor contractuale devenind dificilă, efectele urmând a se regăsi în escaladarea creditelor neperformante. În condiţiile unei profitabilităţi în scădere a sistemului bancar şi pe fondul creşterii creditelor neperformante, ne putem aştepta ca apetitul pentru risc să rămână la un nivel scăzut şi să întârzie relaxarea creditării. În lipsa unor premise economice pozitive, cel mai probabil creditarea se va menţine restrictivă, atât din punct de vedere al costurilor, cât şi al garanţiilor, nivelul lichidităţilor pe piaţă rămânând scăzut, opinează cei de la "Coface".

Climatul intern şi-a pus amprenta pe evoluţia cursului valutar, în ultimele zile acesta atingând cote istorice. Deşi limitate de viitoarele intervenţii ale băncii centrale, mărirea cotei TVA va pune în continuare sub presiune moneda naţională, care va rămâne foarte vulnerabilă. De asemenea, analiştii mai spun că creşterea puternică a fiscalităţii într-un termen atât de scurt va conduce inevitabil la creşterea evaziunii fiscale şi reîntoarcerea la economia subterană, veniturile la bugetul de stat urmând a se situa cel mai probabil sub nivelul ţintă.

Impactul asupra companiilor, potrivit "Coface"

- În astfel de condiţii, investitorii îşi pierd încrederea în capacitatea guvernului de a gestiona criza financiară şi de a asigura ieşirea din recesiune; politicile fiscale incoerente şi inexistenţa unor măsuri stimulative de creştere economică menţin atractivitatea faţă de piaţa din România la cote reduse.

- Companiile se vor confrunta cu scăderi ale vânzărilor pe fondul unei lungi perioade oricum dificile din punct de vedere economic şi vor deveni incapabile de a absorbi şocuri prelungite şi de a gestiona noua realitate economică, mărindu-se astfel numărul de incidente de plăţi, ulterior de insolvenţe. Este de aşteptat ca numărul falimentelor să crească în următoarea jumătate de an, anul 2010 putând aduce un maxim istoric al numărului de companii ieşite din piaţă.

- Cele mai afectate companii vor rămâne cele din comerţ (cu amănuntul şi cu ridicata), având în vedere marjele comerciale foarte mici, capitalizarea redusă şi dependenţa acestor companii de finanţările pe termen scurt. De asemenea, întârzierile semnificative înregistrate la decontarea lucrărilor de construcţii, amânarea sau anularea anumitor proiecte de către investitori au fost factorii determinanţi ai lipsei acute de lichidităţi de pe piaţa construcţiilor; majorarea TVA va atesta incapacitatea constructorilor de a-şi redresa nivelul lichidităţilor şi va amplifica poziţia negativă a acestora. Alături de comerţ şi construcţii ne aşteptăm ca numărul falimentelor să crească şi în domenii precum industria metalurgică, transporturi, horeca.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb