COMPANII IN INSOLVENTA STANDARD SNACKS

F.A.
Ziarul BURSA #Companii / 8 iulie 2010

Tribunalul Bucureşti a aprobat, recent, intrarea în insolvenţă a producătorului şi distribuitorului de snacksuri şi chipsuri "Standard Snacks", la cererea unui creditor, iar Casa de Insolvenţă Transilvania a devenit administratorul judiciar al firmei.

Firma care a cerut insolvenţa "Standard Snacks", în contul unei datorii de circa 100.000 de euro, este "Piraeus Leasing".

La jumătatea lunii mai, firma anunţa pentru 2010 o cifră de afaceri de 16,5 milioane euro, în creştere cu 10%, după ce anul trecut a înregis­trat vânzări de aproximativ 15 milioane de euro.

De asemenea, "Standard Snacks" a anunţat că va continua exporturile, în special către partenerii din Bulgaria şi Italia, pentru a consolida aceas­tă direcţie de business, care are, în prezent, o pondere de 10% în cifra de afaceri.

"În 2010, chiar dacă va fi un an dificil, prin organizare şi o mai bună poziţionare pe piaţă, cred că vom putea realiza o creştere a afacerilor. Contextul economic, care a determinat modificarea obiceiurilor de consum şi reducerea bugetelor dedicate cumpărăturilor, ne obligă să fim foarte atenţi la piaţă, flexibili, să ne concentrăm pe produsele bine primite de consumatori", a declarat, atunci, într-un comunicat, Dorin Drăgoi, preşedintele şi proprietarul "Standard Snacks", citat de Mediafax.

Firma este specializată în fabricarea şi distribuţia produselor alimentare, precum snacksuri, chipsuri, alune, popcorn, ministicksuri, covrigei, cereale pentru micul-dejun, popcorn boabe, seminţe de floarea soarelui şi de dovleac.

"Standard Snacks" are circa 400 de angajaţi şi 10 puncte de lucru pe teritoriul ţării.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb