Consiliul Concurenţei: Avalanşă de refinanţări în următoarele luni

VIVIANI MIRICĂ
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 17 septembrie 2010

Menţinerea dobânzilor la un nivel ridicat va spori concurenţa între bănci, astfel că, în perioada următoare, este posibil să asistăm la o avalanşă de refinanţări, a declarat ieri, într-o întâlnire cu presa, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei. În opinia acestuia, costurile creditării ar trebui să fie similare în cazul împrumuturilor noi şi a celor în sold, iar bancherii ar trebui să aplice în acest sens OUG 50/2010 privind creditele populaţiei.

Băncile au fost de acord cu trans-parentizarea costurilor de creditare şi cu eliminarea sau limitarea, după caz, a comisionului de rambursare anticipată, tendinţa acestora fiind să păstreze nivelul actual al dobânzii anuale de referinţă.

De pildă, dobânzile care iau în calcul indicatori interni ai băncilor au fost reformulate, astfel încât acestea să includă indicatorii Euribor/Libor/Robor, independenţi de voinţa instituţiilor de credit. Legea prevede ca, pe lângă aceşti indicatori, dobânda să cuprindă şi o marjă fixă, ce nu poate fi majorată în perioada de derulare a contractului de credit. Astfel, băncile au fost nevoite să renunţe la dobânda internă de referinţă, stabilită după reguli interne, netransparente, însă cu preţul majorării marjei fixe. Clienţii se tem că, atunci când Euribor va creşte (acum se află la un minim istoric), dobânzile vor exploda.

Cel mai grav este că bancherii nu vor scădea marja fixă, dacă indicatorii de referinţă se vor majora, pentru că legea nu le permite s-o crească la loc dacă situaţia din piaţă o va cere, potrivit afirmaţiilor lui Radu Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor.

Cert este că, în ultima perioadă, băncile sunt ameninţate cu numeroase procese de către clienţi. Aceştia sunt nemulţumiţi fie de redenumirea unor comisioane eliminate de ordonanţă, fie de creşterea marjei fixe fără acordul lor, aşa cum prevede legea. Mai mult decât atât, unii clienţi se plâng că încă nu au primit actele adiţionale la contractele de credit, iar astăzi este ultima zi în care pot să-şi dea sau nu acordul în privinţa lor.

Bogdan Chiriţoiu: OUG 50/2010 este în legalitate

În ciuda speculaţiilor conform cărora OUG 50/2010 nu transpune în mod legal prevederile Directivei Europene 48/2008, întrucât legea româ-nească se aplică şi pentru creditele în derulare, actul normativ în dis-cuţie este în perfectă legalitate, consideră preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

Domnia sa a subliniat că ordonanţa a primit avizele de la Departamentul de Afaceri Europene, de la Comisia Europeană şi de la Ministerul Justiţiei.

Bogdan Chiriţoiu a mai afirmat: "Am primit răspuns de la 11 state membre. În majoritatea cazurilor, au mers mai departe decât prevede legis-laţia europeană, au mers şi pe creditele ipotecare. Astfel, România nu este singurul stat membru care a hotărât să facă mai mult decât stipulează legea europeană. Nu am nelinişti în ce priveşte legalitatea OUG 50/2010".

La şase luni de la intrarea în vigoa-re a ordonanţei, Consiliul Concurenţei intenţionează să comande un studiu ca să vadă care sunt diferenţele între creditele noi şi cele vechi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb