De la 1 iulie scad tarifele de interconectare pentru Cosmote, Telemobil şi RDS&RCS

F. A.
Companii #Telecomunicaţii / 30 iunie 2010

Începând cu data de 1 iulie 2010 intră în vigoare noile tarife medii pentru serviciile de interconectare cu reţeaua proprie stabilite de ANCOM în cazul operatorilor Cosmote, Telemobil şi RDS&RCS, această scădere reprezentând ultima treaptă de ajustare a tarifelor pentru serviciile de interconectare în vederea terminării apelurilor la puncte mobile stabilite la începutul anului 2009, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit Deciziilor ANCOM, de la data de 1 iulie tariful mediul aplicat de Cosmote şi Telemobil pentru serviciile de interconectare în vederea terminării la puncte mobile a apelurilor va scădea până la valoarea de 5,03 eurocenţi /minut, faţă de 5,67 eurocenţi /minut în prezent. De asemenea, tot de la 1 iulie, operatorul RDS&RCS va scădea tariful mediul aplicat în prezent pentru servicii de interconectare de la 6,4 eurocenţi /minut până la 5,67 eurocenţi /minut. Operatorii Orange şi Vodafone vor aplica în continuare un tarif mediu care să nu depăşească 5,03 eurocenţi / minut pentru aceste servicii. Tarifele menţionate nu includ TVA.

"Reglementările adoptate de Autoritate pe piaţa serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile au ca scop promovarea concurenţei şi protejarea intereselor utilizatorului final, care va beneficia de tarife din ce în ce mai avantajoase pentru convorbirile în reţelele mobile. Sperăm ca aplicarea noilor tarife de interconectare pentru operatorii Cosmote, Telemobil şi RDS & RCS, începând cu 1 iulie, să se reflecte în costuri şi mai mici pentru convorbirile utilizatorilor finali", a declarat Cătălin Marinescu, preşedintele ANCOM.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb