Deficitul comercial şi-a temperat scăderea la 3,19%, la cinci luni

F.A.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 13 iulie 2010

În luna martie, deficitul comercial a crescut pentru prima dată după septembrie 2008.

În luna martie, deficitul comercial a crescut pentru prima dată după septembrie 2008.

Deficitul comercial şi-a temperat scăderea la 3,19% în primele cinci luni, comparativ cu declinul de 13% înregistrat în perioada ianuarie - aprilie, ajungând la 3,8 miliarde de euro, după ce a înregistrat în mai o nouă creştere faţă de luna similară din 2009, potrivit datelor INS, citate de Mediafax.

În luna martie, deficitul comercial a crescut pentru prima dată după septembrie 2008.

Deficitul comercial a scăzut în primele cinci luni cu 5,5%, la 15,69 miliarde de lei, potrivit estimărilor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Exporturile realizate în perioada ianuarie - mai au fost de 57,05 miliarde lei (13,8 miliarde de euro), iar importurile au totalizat 72,75 miliarde lei (17,6 miliarde euro). Comparativ cu primele cinci luni ale anului trecut, exporturile au crescut cu 21,5% la valori exprimate în lei (24,8% în euro), iar importurile au crescut cu 14,4% în lei (17,5% în euro).

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri s-a plasat în primele cinci luni la 41,98 miliarde de lei (10,16 miliarde euro) la expedieri şi la 52,47 miliarde lei (12,7 miliarde euro) la introduceri, reprezentând 73,6% din total exporturi şi 72,1% din total importuri.

În luna mai, deficitul comercial a crescut cu 22,2% comparativ cu intervalul similar din 2009, la 957 milioane de euro. Exprimat în lei, deficitul comercial a avansat în mai cu 21,4% faţă de aceeaşi lună din 2009, la 3,98 miliarde de lei.

Exporturile au însumat în mai 12,46 miliarde lei (2,99 miliarde euro), iar importurile au totalizat 16,44 miliarde lei (3,95 miliarde euro). Comparativ cu luna mai 2009, exporturile au crescut cu 28,8% la valori exprimate în lei (29,5% în euro), iar importurile au avansat cu 26,9% în lei (27,7% în euro).

Faţă de aprilie, exporturile din luna mai au crescut cu 4,8% la valori exprimate în lei (3,5% în euro), iar importurile au crescut cu 6,4% în lei (5,1% în euro).

INS precizează că diferenţa dintre dinamica calculată pe baza valorilor exprimate în lei şi cea calculată din valori exprimate în euro a fost determinată de aprecierea monedei naţionale în perioada ianuarie-aprilie cu valori ce se situează în intervalul 1,6% - 4,5%, faţă de lunile cores-punzătoare din anul 2009 şi de deprecierea monedei naţionale în mai cu 0,1% faţă de aceeaşi lună din 2009.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb