Deprecierea leului a trecut "Transelectrica" pe pierdere

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 16 august 2010

Deprecierea leului a trecut "Transelectrica" pe pierdere

"Transelectrica" a finalizat primul semestru cu o pierdere de 58,1 milioane lei, după ce raportase un profit net de 8,9 milioane lei, în perioada similară din 2009, în condiţiile unor afaceri similare (1,2 miliarde lei).

"Pierderile au fost cauzate de deprecierea monedei naţionale în raport cu euro, pe fondul aplicării prevederilor noilor reglementări contabile", ne-a declarat Răzvan Purdilă, manager afaceri corporative în cadrul "Transelectrica", explicând: "Astfel, în primul semestru, la finele fiecărei luni, creanţele şi datoriile în valută ale companiei, inclusiv împrumuturile pe termen lung pentru investiţii, s-au reevaluat la cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Centrală, în ultima zi bancară a lunii. În aceste condiţii, s-au înregistrat diferenţe de curs nefavorabile. În primul semestru al anului trecut, reglementările contabile nu au prevăzut reevaluarea creanţelor şi datoriilor în valută aflate în sold".

Domnia sa ne-a explicat că, practic, pierderea raportată de "Transelectrica" este "pe hârtie", compania înregistrând un profit operaţional EBITDA de 146,9 milioane lei şi un profit operaţional EBIT de 17 milioane lei. Veniturile din exploatare au fost de 1,23 miliarde lei şi cheltuielile din exploatare - de 1,09 miliarde lei. Oficialul "Transelectrica" ne-a menţionat: "EBITDA şi EBIT arată că activitatea companiei este profitabilă, fiind ceva mai mici decât ne planificaserăm pentru primul semestru, pentru că am avut o scădere masivă a exporturilor de energie. În plus, "Transelectrica" nu are credite pentru activitatea curentă, ci pentru investiţii strategice în sistemul energetic naţional. Pentru asemenea investiţii, în siguranţa sistemului naţional de transport, nu ai cum să nu faci împrumuturi mari în valută, pe termen lung".

Pe primul semestru, veniturile financiare ale societăţii au fost de 38 milioane lei, iar cheltuielile financiare s-au ridicat la 112 milioane lei. Astfel, rezultatul financiar a fost negativ, de -74,2 milioane lei.

Potrivit lui Răzvan Purdilă, compania nu se poate proteja de aceste diferenţe de curs nefavorabile de la reevaluarea creanţelor şi datoriilor: "Transelectrica nu poate face hedging comercial precum "Petrom". Societatea poate face această operaţiune doar pe "cash-flow" la rambursările curente. Nu am găsit soluţii legale şi nici produse bancare pentru a ne proteja de reevaluarea creanţelor şi datoriilor în valută pe termen lung".

Veniturile din activitatea operaţională a "Transelectrica" au scăzut cu 4,59% la 502,5 milioane lei, iar cele din serviciul de transport al energiei electrice a crescut cu 5,72%, la 448,3 milioane lei. În schimb, veniturile din alocarea capacităţilor de interconexiune (exporturi) au scăzut cu 91,89%, la 4,3 milioane lei.

Cheltuielile activităţii de exploatare în primul semestru au înregistrat o scădere nesemnificativă faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009, în condiţiile în care compania a aplicat un program de reducere a cheltuielilor materiale, pentru a contrabalansa creşterea cheltuielilor de pe piaţa de energie electrică (consum propriu tehnologic, schimburi neplanificate, servicii de sistem tehnologice supradimensionate), care nu intră în sfera de influenţă a managementului companiei (sunt stabilite prin reglementări ANRE).

< link >https://www.bursa.ro/on-line/transelectrica-a-receptionat-lucrari-de-aproape-200-milioane-lei-92802&s=companii_afaceri&articol=92802&key=MjAxMC0wOC0xNiAxIDE0MzIyYTIyNDMxMmU2MTAyOTA2YmZiN2I2NmYyMzhl.html< link2 >"Transelectrica" a recepţionat lucrări de aproape 200 milioane lei< link3 >

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb