Deputaţii susţin aderarea Islandei la UE

F. A.
Internaţional / 7 iulie 2010

Deputaţii salută perspectiva aderării Islandei la Uniunea Europeană, subliniind de asemenea că aspectul controversat legat de plăţile către guvernele britanic şi olandez trebuie rezolvat la nivel bilateral, informează un comunicat remis redacţiei.

"Aderarea Islandei la UE ar oferi Uniunii posibilitatea să joace un rol mai activ în regiune arctică", se afirmă în textul rezoluţiei elaborate de Cristian Dan Preda (EPP, RO). În ceea ce priveşte criteriile politice, "Islanda excelează, având o puternică tradiţie democratică. Pe de altă parte, în ciuda recentelor semne încurajatoare, există încă dubii care planează asupra independenţei sistemului judiciar şi acestea trebuie adresate. Mai mult decât atât, autorităţile islandeze trebuie să pună capăt distincţiei între cetăţenii europeni în ceea ce priveşte dreptul la vot şi participarea în alegerile locale", a declarat raportorul PE în cadrul dezbaterii plenare din 7 iulie.

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3090
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0235
Gram de aur (XAU)Gram de aur443.5114

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb