Einstein sau Newton?

Fie direct, prin propriile declaraţii ("Curtea Constituţională ar putea să declare neconstituţională şi legea gravitaţiei"), fie indirect, prin intermediul lui Adrian Vasilescu ("legea cererii şi a ofertei este o lege obiectivă"), guvernatorul BNR Mugur Isărescu a reaprins o dilemă epistemologică de acum un secol: cât de "obiectiv" este adevărul ştiinţific. Pentru a fi clar, Mugur Isărescu chiar adăuga: "noi şi în sistemul celălalt am învăţat că legile economice sunt legi obiective."

Pentru Mugur Isărescu adevărul e unic, clar şi obiectiv. La începutul secolului trecut, întrebarea era "cine a surprins cel mai obiectiv adevărul, Einstein sau Newton?". Iluzia obiectivităţii ştiinţei este o componentă a unei viziuni entuziaste şi simpliste care definea acum mai bine de un secol credinţa în atotputernicia ştiinţei, eventual luminată de divinitate. Dar pe 29 mai 1919, experimentul lui Sir Arthur Stanley Eddington cu ocazia eclipsei solare observată în insula Principe a demonstrat că teoria relativităţii lui Einstein era confirmată, iar legea gravitaţiei a lui Isaac Newton se dovedea doar un caz particular. Şi dacă în ştiinţele exacte situaţia se prezintă astfel, cum ar putea sta lucrurile altfel în ştiinţele sociale, între care, vrând-nevrând, se înscrie şi economia.

Într-un articol mai lung postat pe site-ul New York Times pe 2 septembrie 2009, "Cum de au putut greşi într-o asemenea măsură economiştii?" (How Did Economists Get It So Wrong?), Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel pentru economie în 2008, avertiza că atunci "când vine vorba de probleme atât de umane precum recesiunile şi depresiunile, economiştii trebuie să abandoneze soluţia simplă, dar greşită care presupune că toată lumea este raţională şi pieţele lucrează perfect. Viziunea pe baza căreia ar trebui regândite fundamentele profesiei nu este foarte clară; cu siguranţă nu va fi nici simplă, dar putem spera că va avea virtutea de a fi cel puţin parţial corectă."

Formule precum cele de mai sus care afirmă obiectivitatea absolută a legilor economiei nu ţin cont de faptul că aşa-numita lege a cererii şi a ofertei nu este decât o regularitate psihologică şi că economia nu este, cu tot efortul din secolul trecut de matematizare a acesteia, o ştiinţă exactă. În domeniul predicţiilor, unde nu reuşeşte foarte bine nici meteorologia, de ce ar putea reuşi mai bine economia?

De fapt, exprimându-şi nemulţumirea faţă de decizia de neconstituţionalitate privind reducerea pensiilor, Mugur Isărescu îşi exprimă frus­trarea că "votul de la Curtea Constituţională este un vot pentru o inflaţie corectivă", ceea ce indică nemulţumirea sa că nu mai poate controla acest fenomen economic deoarece "inflaţia nemonetară nu necesită reacţie din partea BNR" câtă vreme şi "dacă am interveni, nu s-ar mai face corecţia". Aparent, nu convingerile sale epistemologice au stat la baza reacţiei faţă de decizia Curţii Constituţionale, ci viziunea sa politică. Căci Mugur Isărescu ar fi avut şi alte ocazii să afirme "obiectivitatea" legilor economice, spre exemplu atunci când s-au mărit, în plină criză economică şi fără fundament bugetar, salariile profesorilor sau când a fost introdusă pensia minimă. Dar atunci erau campanii electorale şi probabil guvernatorul BNR nu a vrut să se expună. Ori poate tăcerea sa venea din faptul că împărtăşea ideea că susţinerea consumului va relansa economia?

Acum, în România, pare să prevaleze însă ideea că responsabilitatea fiscală este prioritatea absolută. Dar în articolul său din 20 iunie 2010 din The New York Times, numit a "A treia Depresiune" (The Third Depression), acelaşi Paul Krugman explica, avertizând că actuala criză riscă să se transforme din recesiune în depresiune, că "responsabilitatea fiscală pe termen lung este importantă", dar scăderea consumului în mijlocul depresiunii nu face decât să o adâncească. Ceea ce s-ar putea întâmpla în România. Iar într-un alt articol din 27 iunie apărut în acelaşi cotidian şi numit atât de elocvent "Acum şi mai târziu" (Now and Later), Krugman o spune clar: "cheltuieşte acum, câtă vreme economia rămâne în depresiune; vei economisi mai târziu, după ce aceasta a recuperat. Cât de greu este de înţeles?". Chiar vi se mai pare economia o ştiinţă exactă care se bazează pe "legi obiective"?