Falşi comisari ANPC pe Litoral

F. A.
Miscellanea / 29 iulie 2010

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) avertizează operatorii economici care îşi desfăşoaăa activitatea pe Litoral în legătură cu existenţa unor persoane care pretind că sunt comisari ANPC sau CJPC şi care, sub pretextul neregulilor depistate, solicită plata unor amenzi, informează un comunicat remis redacţiei.

O echipă formată din 3 membri ai unei organizaţii neguvernamentale de protecţia consumatorilor a desfăşurat în data de 27 iulie 2010 activităţi ilegale de control în zona de nord a staţiunii Mamaia. Aceştia s-au legitimat cu acte asemănătoare legitimaţiilor oficiale şi nu au vrut să se înregistreze în Registrul Unic de Control.

"Atrag atenţia operatorilor economici să solicite ordinul de serviciu în baza căruia se realizează acţiunea de control, să verifice legitimaţiile comisarilor şi să anunţe autorităţile în cazul în care sunt victimele unor asemenea înşelăciuni", a declarat Constantin Cerbulescu, preşedintele ANPC.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb