Fermierii, asalt la Capitală

Cătălin Deacu
Ziarul BURSA #Companii #Agro-alimentar / 27 august 2010

Fermierii, asalt la Capitală

Ministerul Agriculturii a adresat principalelor organizaţii de producători agricoli, pentru astăzi, o invitaţie care are ca scop discutarea revendicărilor agricultorilor şi găsirea unor soluţii pentru evitarea protestelor anunţate pentru această toamnă, dar liderii organizaţiilor de fermieri au refuzat invitaţia de conciliere. Aceştia susţin că nu mai au ce discuta cu actuala conducere a ministerului, ci doar cu preşedintele Traian Băsescu şi cu premierul Emil Boc, şi anunţă, la începutul lui septembrie, acţiuni de protest la nivel local şi organizarea unui miting în Capitală.

Calendarul "lucrărilor agricole de toamnă": 2 septembrie, pichet la Prefecturi, iar după o săptămână, peste 10.000 de agricultori vor "să are" bulevardele Capitalei

O vorbă din popor spune că "toamna se numără bobocii". Este posibil însă, ca mulţi dintre "boboci" să rămână nenumăraţi toamna acesta pentru că la începutul lunii septembrie fermierii sunt gata să-şi lase gospodăriile, să dezgroape securea războiului, şi să ia cu asalt Capitala ca să protesteze împotriva Ministerului Agriculturii, reclamând multiplele problemele, rămase nerezolvate, cu care se confruntă sectorul agricol.

Invitaţia la conciliere făcută de minister principalelor organizaţii din agricultură a fost refuzată de liderii acestora.

Aceştia vor să-l lase pe ministru "să se întâlnească singur" şi susţin că nu mai au ce discuta cu actuala conducere a Ministerului Agriculturii pe motiv că este "incompetentă" şi sus­ţin că vor renunţa la proteste doar dacă vor ajunge la un acord cu premierul Emil Boc şi cu preşedintele Traian Băsescu.

Telefoane la ceas de seară şi subvenţii la credite, în zadar

Nici telefoanele la ceas de seară ale unora dintre funcţionarii din conducerea ministerului pe lângă conducerile organizaţiilor de fermieri şi nici ultima formă de sprijin a Guvernului de miercuri, prin care se subvenţionează rata dobânzii pentru creditele contractate de fermieri pentru producţie nu i-au înduplecat pe fermieri.

Producătorii agricoli sunt decişi ca, pe 2 septembrie, să picheteze prefecturile, iar pe 7 septembrie să vină la un miting în Capitală "cu oi, capre, utilaje agricole şi tot arsenalul".

Revendicările sunt clare: subvenţii de la buget, acte normative pentru sprijinul sectorului, iar din partea Federaţiei Agrostar, pe lângă toate acestea, demisia ministrului.

Ştefan Nicolae, "Agrostar": "Ne-a ajuns cuţitul la os"

Preşedintele Federaţiei "Agrostar", Ştefan Nicolae, ne-a declarat: "Am refuzat invitaţia Ministerului Agriculturii pentru că noi considerăm că nu avem ce discuta cu actuala conducere care şi-a dovedit incompetenţa. Pe 2 septembrie facem proteste la nivel judeţean, iar pe 9 septembrie vom organiza un miting de protest în Capitală. Nu vom renunţa la acţiunile de protest, pentru că oamenii simt că le-a ajuns cuţitul la os".

Ştefan Nicolae a estimat că la protestul din Bucureşti ar putea să participe peste 10.000 de agricultori din partea tuturor organizaţiilor de fermieri.

Nicolae Sitaru: "Liga aduce 5.000 de oameni în Capitală"

La rândul său, Nicolae Sitaru, preşedintele Ligii Asociaţiei Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), ne-a declarat: "Liga a luat decizia să nu participe la negocieri. Luni ne vom întâlni la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice din Bucureşti şi vom pune la cale planul de acţiuni de protest. La protestul din Bucureşti noi vom aduce circa 5.000 de fermieri".

Nicolae Sitaru a precizat că una dintre revendicările sectorului vegetal este cea legată de achitarea subvenţiilor de la bugetul de stat, despre care acesta spune că sunt discuţii să nu mai fie acordate în următorii ani.

Viorel Matei, FNPAR: "Vom merge şi la Bruxelles"

Nu în ultimul rând, Viorel Matei, preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR), ne-a declarat: "Nu vom participa la această < mascaradă > de negocieri pentru că, până acum, toate doleanţele noastre au rămas fără rezultat. La ce să mergem? Ce să ne mai spună?".

Viorel Matei ne-a mai spus că fermierii intenţionează să organizeze, cu sprijinul colegilor din alte ţări europene, un protest la Bruxelles prin care să arate faptul că agricultorul român este discriminat: "Numai în România este posibil să se acorde o subvenţie de 80 euro la hectar. Deşi ne aflăm în acestă situaţie, sprijinul de la Guvern este nesemnificativ. Motorina e scumpă, deconturile se fac < la anul şi la mulţi ani >, nu avem o lege a asigurărilor etc. Sperăm să reuşim să ducem câteva sute de oameni la Bruxelles, să arătăm lumii ce probleme întâmpină fermierul român".

*

De menţionat că dacă aceste proteste ale fermierilor vor avea loc, pică ca nuca în perete pentru ministrul Mihail Dumitru în contextul politic actual, în care mai mulţi miniştri din Cabinetul Boc ar putea să fie remaniaţi la începutul lui septembrie.

Decizia de sacrificare a unor miniştri ar putea să fie luată nu neapărat pentru performanţele acestora (n.r.- ministrul Mihail Dumitru s-a autoevaluat pozitiv recent), ci pentru simplul fapt că, prin renunţarea la unele nume nepopulare din Guvern, premierul Emil Boc ar avea un cabinet remaniat care i-ar determina pe parlamentarii puterii să respingă moţiunea de cenzură a opoziţiei, sub pretextul că s-a făcut curăţenie la guvernare. Astfel, miniştrii PDL cu "greutate", inclusiv Boc, îşi asigură funcţiile. Simplu, nu?

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. In sfarsit, am inceput sa ne dam seama ca si noi, romanii, trebuie sa ne luptam, pentru propriile interese si nu sa asteptam numai la altii, s-o faca pentru noi.

    Pana mai zilele trecute, nimeni din conducerea ministerului, nu realiza ca vom putea sa fim si uniti si nu avansa nici o solutie. Acum, sub presiune, incepe sa se gaseasca solutii, e drept, foarte timide, semn ca exista resurse, dar nu exista vointa. Singurul raspuns, pana acum, era, invariabil, "Nu sunt bani". Acum s-ar gasi ceva. E bine sa se gaseasca atat cat este necesar, caci, asa cum sper, nu vom mai opri tavalugul prea usor. Asa sa ne ajute Dumnezeu!  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb