Finanţare nerambursabilă de 181 milioane de franci elveţieni pentru ţara noastră

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Servicii Financiare / 25 iunie 2010

Guvernul elveţian a aprobat, pe 23 iunie, Acordul-cadru pentru finanţarea nerambursabilă de 181 milioane de franci elveţieni (circa 130 milioane euro) pe care o va acorda Româ-niei, arată un comunicat al Ministerului Finanţelor Publice.

Astfel, ţara noastră poate angaja fonduri în termen de 5 ani de la data aprobării creditului cadru de către Parlamentul Elveţian (7 decembrie 2009), perioada destinată plăţilor efective fiind de 10 ani.

Domeniile eligibile pentru a fi finanţate din această contribuţie sunt securitatea, stabilitatea şi sprijinul pentru reformă, mediul şi infrastructura, promovarea sectorului privat, dezvoltarea socială şi a resurselor umane.

Acordul cadru urmează să fie aprobat şi de Guvernul României în perioa-da imediat următoare şi cuprinde regulile de implementare a programului de cooperare elveţiano-român, în baza cărora aplicanţii pot depune proiecte cu finanţare nerambursabilă, se arată în comunicatul MFP.

Consiliul Federal Elveţian are un acord asemănător şi cu Bulgaria.

În anul 2008, Consiliul Federal al Elveţiei a decis, sub rezerva aprobării de către Parlament, extinderea pentru România şi Bulgaria, a contribuţiei financiare elveţiene destinate reducerii disparităţilor economice şi sociale în cadrul Europei extinse. Valoarea contribuţiei propuse a fost de 257 de milioane de franci elveţieni, din care România urma să primească 70%, respectiv 181 milioane franci elveţieni. Elveţia a mai acordat asistenţă financiară nerambursabilă pentru cele 10 state membre care au aderat la Uniunea Europeană în anul 2004.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb