FOTBAL ÎN LIVING "El Comandante" Maradona

Dan Nicolaie
Sport / 18 iunie 2010

"El Comandante" Maradona

Privind pieziş spre banca tehnică a Argentinei, ai impresia că un mic Che Guevara răsare printre firele de iarbă. Evident că "El Comandante" nu a înviat din morţi pentru a se apuca de fotbal, dar Maradona a revenit din iadul alb al drogurilor pentru a se mai naşte odată în lumea sportului rege.Fie că îţi place sau nu, pe Maradona nu poţi să-l ignori, îţi sare în ochi de la primul cadru în care apare. Omul anti-sistem începe să-şi croiască o carieră de antrenor, una pe măsura sa. Mulţi pot spune că avându-i la dispoziţie pe Messi, Higuain, Tevez şi toţi ceilalţi e foarte uşor să ai rezultate. Construcţia este falsă, vedete sunt şi în echipa Franţei, dar sub mâna lui Domenech le cam plângi de milă. Fotbalul - industrie poate fi dinamitat din interior, pentru că este evident că acest sport se transformă încet, dar sigur, într-o afacere în care spectacolul, fantezia şi inocenţa nu mai au loc. Tocmai de aceea este nevoie de un Maradona, excesiv şi inspirat, arogant şi umil, o pată de culoare într-o mare de cenuşiu. Cum mulţi se întreabă de ce Maradona poartă doar 2 ceasuri, răspunsul e simplu: pentru că nu are 4 mâini, altfel purta fix 4, unul neapărat potrivit cu ora din Buenos Aires. În doar 3 minute puteţi vedea câteva fotograme, dintr-o viaţă extrem de agitată, dacă o apucaţi pe acestă cărare: www.youtube.com/watch?v=ZlSm-wMf2yk .

Argentina s-a dovedit a fi o echipă extrem de serioasă în primele două meciuri, care ştie cum şi când să accelereze, cu fotbalişti extraordinari ( Messi, Di Maria, Tevez) care fac pasul în lateral pentru a permite unor colegi să iasă la rampă, aşa cum a făcut-o Higuain în meciul cu Coreea de Sud, scor 4-1. Calificarea în optimi a venit de la sine, echipa condusă de "El Comandante" Maradona lăsând impresia că se poate bate pentru titlul suprem.

Puşi la zid de toată lumea, grecii au apucat cu ambele mâini cadoul oferit de nigerieni (un cartonaş roşu extrem de stupid ) şi au arătat că au habar să joace şi fotbal. Am asistat la o oră de joc pe contre, în care şutul de la distanţă a primat, în final Nigeria acceptând în genunchi înfrângerea. Totul este posibil în această grupă, chiar şi o calificare în optimi cu 3 puncte, în funcţie de jocul rezultatelor.

Cu un antrenor, Domenech, care îşi face echipa în funcţie de horoscop, Franţa îşi merită soarta. Grupa A este lămurită deja, Uruguay şi Mexic îşi permit un egal de salon în ultimul meci, iar ţara gazdă şi vicecampioana mondială vor părăsi turneul pe uşa din dos.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb