Germania: Creşterea economică record din trimestrul II, confirmată de Institutul de Statistică

F.A.
Ziarul BURSA #Internaţional / 25 august 2010

Relansarea exporturilor şi a investiţiilor au făcut ca economia germană să înregistreze, în al doilea trimestru al acestui an, cea mai mare creştere economică din ultimele două decenii, a anunţat, marţi, Oficiul federal de Statistică (Destatis), transmite AFP. Confirmând estimările sale preliminare, Destatis a informat că Produsul Intern Brut al Germaniei a înregistrat în perioada aprilie-iunie 2010 o creştere record de 2,2 procente comparativ cu trimestrul precedent şi o expansiune de 3,7 procente comparativ cu perioada similară a anului trecut, informează Agerpres.

Potrivit cifrelor detaliate prezentate de Oficiul federal de Statistică, exporturile Germaniei au crescut cu 8,2 procente în trimestrul al doilea, depăşind importurile care au crescut cu şapte procente, şi au avut o contribuţie pozitivă directă de 0,8 procente la PIB. Investiţiile au crescut şi ele în mod semnificativ, în special cele în echipamente (4,4 procente) şi în construcţii (5,2 procente). De asemenea, consumul privat, punctul slab al economiei germane, a crescut cu 0,6 procente, după nouă luni de recul neîntrerupt, subliniază Destatis.

Chiar dacă atât economiştii, cât şi guvernul federal, avertizează că ritmul de creştere economică se va modera în a doua jumătate a anului, previziunile privind evoluţia economiei germane (cea mai mare economie europeană) în 2010 sunt optimiste.

Camera de Comerţ şi Industrie din Germania (DIHK) se aşteaptă, în prezent, ca economia germană să înregistreze o creştere de 3,4 procente în acest an, a declarat, luni, preşedintele DIHK, Martin Wansleben. Aceste prognoze sunt semnificativ mai mari decât estimările revizuite ale Băncii centrale, care, săptămâna trecută, a prog­nozat că Germania va înregistra o creştere economică de trei procente în 2010. De asemenea, Ministerul german de Finanţe a anunţat că prognozele guvernamentale au nevoie să fie revizuite semnificativ în sus. Ultimele prognoze oficiale ale guvernului, care datează din luna aprilie, mizează în acest an pe o creştere de 1,4 procente.

Anul trecut, economia germană s-a contractat cu 4,7 procente, de departe cea mai proastă performanţă înregistrată de la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb