Guvernul a majorat TVA la 24%

C.D.
Macroeconomie / 27 iunie 2010

Guvernul a majorat TVA la 24%

Autorităţile speră că măsura va aduce la bugetul de stat între 3,5 şi 4 miliarde de lei până la sfârşitul anului

Guvernul a decis să majoreze TVA cu 5% după ce Curtea Constituţională a României a decis că tăierea pensiilor cu 15% este neconstituţională.

Astfel, TVA urmează să crească de la 19%, cât este în prezent, la 24%, măsura urmând să fie aplicată, cel mai probabil, de la 1 iulie. Cota unică a rămas nemodificată, la 16%.

Premierul Emil Boc a explicat că măsura de creştere a TVA cu cinci procente este necesară pentru respectarea angajamentelor asumate în acordul cu FMI: "În aceste condiţii, acordul cu Fondul Monetar Internaţional merge mai departe. Obiectivul nostru este ca miercuri, când se va reuni board-ul FMI - amânat de luni pentru miercuri tocmai pentru a da răgaz României să-şi pună în acord noile prevederi în raport cu decizia Curţii Constituţionale - să avem un rezultat pozitiv de la Fondul Monetar Internaţional şi implicit, după aceea, de la Comisia Europeană, în continuarea acordului pe care România îl are cu structurile internaţionale".

Creşterea TVA ar urma să fie pusă în aplicare printr-o Ordonanţă de Urgenţă care modifică Codul Fiscal.

Potrivit lui Boc, varianta propusă iniţial de Guvern de reducere a pensiilor cu 15% era cea mai bună pentru economie şi pentru încadrarea în ţinta de deficit bugetar.

Primul-ministru a declarat: "Am în continuare convingerea că, din punct de vedere economic, soluţia propusă de către Guvern iniţial era cea mai bună pentru România. Spun asta în contextul în care măsura propusă de noi era practic ţintită şi ataca acolo unde era problema - deficitul la bugetul de pensii, ca urmare a derapajelor structurale care s-au acumulat".

După ce specialiştii au avertizat că va urma o devalorizare a leului faţă de moneda europeană şi că inflaţia ar putea să scape de sub control, premierul a subliniat că Guvernul îşi va corela politicile fiscale cu politica monetară a Băncii Naţionale a României, astfel încât inflaţia să fie limitată şi ţinută sub control, la fel şi cursul euro-leu.

Întrebat de jurnalişti de ce Guvernul nu a apelat la o altă soluţie, precum majorarea cotei unice, impozitarea pensiilor sau creşterea CAS, primul-ministru a subliniat că dintre variantele pe care Guvernul le-ar fi avut la dispoziţie, majorarea TVA reprezintă cea mai bună soluţie.

La rândul său, ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, a declarat că măsura creşterii TVA va aduce la bugetul de stat între 3,5 şi 4 miliarde de lei până la sfârşitul anului în curs.

Sebastian Vlădescu a declarat: "Măsura creşterii TVA în niciun caz nu o considerăm cea mai bună măsură pentru România în momentul de faţă. Am avut un program în care făceam chirurgie. Operam acolo unde erau excesele şi unde bugetul României o luase razna. Şi acest lucru nu ne-a fost permis. În loc să ajustăm bugetul României în zonele în care el era nesustenabil pe termen lung, acolo unde cheltuielile crescuseră absolut iraţional - în doi ani cu 55% la salarii şi cu 75% la pensii - această capacitate ne-a fost luată şi suntem în situaţia în care majorăm taxele".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb