Jurnal de război

Ziua de 25 Iulie 2010 are toate şansele să intre în istorie. Politica şi războiul au luat în stăpînire, definitiv, puntea care leagă lumea virtuală a internetului, de cea reală. Precedente există cu duiumul. Atacurile cibernetice asupra reţelelor informatice şi bazelor de date ale serviciilor de informaţii, ori ministerelor apărării, din întreaga lume, au devenit de mult evenimente cotidiene; sute de mii de pagini web dedicate războiului, acţiunilor teroriste, mişcărilor insurecţionale, contestatare, rebeliunilor şi tuturor evenimentelor din spaţiul politicii asociate cu exercitarea violenţei letale răsar şi dispar, ca ciupercile; cît despre extinderea domeniilor dedicate fenomenelor politice, în general, probabil că mai concurează, ca teritoriu, doar cu cele rezervate pornografiei.

Duminică s-a întîmplat, însă, ceva care marchează o diferenţă radicală. Internetul a fost folosit, într-o operaţiune planificată, pentru a genera, nu în spaţiul virtual, ci în realitate, reacţii politice majore, pentru a influenţa decizia politică la cel mai înalt nivel, în cel mai puternic stat al lumii, SUA, şi, în acelaşi timp, pentru a reafirma libertatea absolută a spaţiului de comunicare publică, ca valoare constitutivă a universului world wide web; o dimensiune tot mai frecvent pusă în pericol în realitate de evoluţia sinuoasă a democraţiilor post-moderne. Demersul a fost făcut de WikiLeaks, un portal care a pus în circulaţie mii de documente oficiale, unele clasificate, inclusiv imagini şi hărţi, privind războiul din Afganistan, care acoperă perioada 2004 - 2010. De la apariţia în presa americană a imaginilor masacrului de la My Lai, din timpul războiului din Vietnam, nicio altă intervenţie sau acţiune mediatică nu a fost încărcată cu un potenţial politic atît de mare.

Ambiţia acestui demers nu este, însă, de a spune o altă istorie a conflictului, ori de a scoate la lumină partea nevăzută a războiului, iar prin aceasta să şocheze publicul, să determine, eventual, o largă reacţie anti-război, asemănătoare cu cea care a marcat viaţa publică din America anilor "68-70. Obiectivul este chiar mai ambiţios. Să spună lumii, o dată pentru totdeauna, că versiunea oficială a realităţii este funciarmente viciată, că datele care sunt puse chiar la dispoziţia unora dintre decidenţi, dar mai ales la îndemîna publicului, pentru a judeca deciziile responsabililor puterii, sunt din capul locului viciate, prin fragmentare şi omisiune. Miza acestui eveniment este, la limită, repunerea în discuţie a condiţiilor pactului politic dintre cei care au mandatul puterii şi cei care plătesc consecinţele deciziilor puterii, atunci cînd este vorba despre război. Este problema nodală a oricărei democraţii şi, mai larg, a oricărei forme de conducere societală prin delegare şi mandat. Democraţiile post-moderne au luat-o de mult razna; sunt bolnave de minciună oficială şi mesaje politice cu rol de somnifer. În Statele Unite, ca şi în Europa, deţinătorii puterii au ajuns să creadă, cu tărie, că faţa ascunsă a exercitării mandatului este un privilegiu inalienabil al puterii, pe care îl pot abuza fără nicio restricţie. America are, de bine de rău, precedentul Nixon, un preşedinte obligat să "abdice" ca urmare a abuzării mandatului. Europa nu are niciun precedent. Excesele cu iz autoritar se fac peste tot resimţite în aceste democraţii în care politicienii au descoperit nenumărate reţete pentru amorţirea spiritului critic şi a capacităţii civice de reacţie a celor care-i aleg. Mai nou, politicienii au redescoperit valenţele de manipulare şi control, pe scară largă, ale Fricii. Inoculată populaţiei, folosindu-se ba de terorism, ba de criză, ba de cine mai ştie ce altă catastrofă, posibilă, ca argument, instilarea fricii a devenit manevra preferată pentru organizarea măsurilor menite să restrîngă libertăţile civice şi mai ales influenţa socială a comunicării în spaţiul public. Nu doar în România, ci în democraţii cu blazon mult mai încărcat, cum este Italia, mai nou Franţa, a pune botniţă presei cîrcotaşe a devenit orizontul de satisfacţie al politicienilor aflaţi la guvernare.

Cel de-al doilea aspect de impact major al demersului celor de la WikiLeaks este scoaterea la lumină a unui adevăr ocultat cu multă grijă de putere, dintotdeauna: războiul nu este doar "o cauză" pentru care supuşii puterii pot merge voioşi să moară; nu este doar "o încleştare de voinţe şi de forţe"; nu este doar un mijloc de a realiza obiectivele politice, ci şi o afacere. O afacere care transferă rapid şi sigur miliarde şi zeci de miliarde de dolari, din veniturile publice, în buzunare şi conturi particulare. O afacere murdară, în care jocul dublu este regula, în care păpuşarii evenimentelor au tot interesul să întreţină confruntările sîngeroase de pe teren, să menţină situaţia cît mai departe de o rezolvare, de un final cu învingători şi învinşi.

Asta se întîmplă în Afganistan de zece ani, cu ştiinţa, ba chiar cu largul concurs al serviciilor secrete şi al politicienilor care profită de pe urma ascunderii celei mai mari părţi din adevărul despre război.