Liberalii atacă la Curtea Constituţională reducerea salariilor bugetarilor

C.D.
Ziarul BURSA #Politică / 1 iulie 2010

Crin Antonescu a explicat că demersul liberalilor este justificat deoarece nu a fost respectat termenul legal până la promulgare, în care legea poate fi contestată la Curte.

Crin Antonescu a explicat că demersul liberalilor este justificat deoarece nu a fost respectat termenul legal până la promulgare, în care legea poate fi contestată la Curte.

PNL contestă un alt articol din lege, diferit faţă de cele contestate de Alianţa PSD+PC

Social-democraţii sprijină demersul

Preşedintele PNL, Crin An-to-nescu, a anunţat, ieri, că senatorii liberali vor să sesizeze Curtea Constituţională a României (CCR) asupra neconstituţionalităţii legii care prevede reducerea salariilor bugetarilor cu 25%.

"Grupul parlamentar al PNL din Senat a decis să atace la CCR legea pe care, recent, Guvernul Boc şi-a angajat răspunderea şi care, în prevederile sale referitoare la reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor, încalcă articolul 41, alineatul 5 din Constituţie, care prevede că < dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt ga-rantate >", a subliniat Crin Antonescu.

Preşedintele PNL a explicat că demersul liberalilor este justificat deoarece nu a fost respectat termenul legal până la promulgare în care legea poate fi contestată la Curte.

"Legea se contestă constituţional înainte de promulgare, iar după votul de marţi, din plenul reunit al Parlamentului, nu s-a lăsat termenul constituţional de cinci zile, sau în situaţii excepţionale de 48 ode re măcar pentru a se face sau nu atacul de neconstituţionalitate", a arătat preşedintele liberal.

Antonescu a menţionat că senatorii PNL contestă un alt articol din lege decât cele atacate de către Alianţa PSD+PC: "Vreau să precizez că nu este vorba de reluarea vechiului atac la CCR, ci de atacarea unui alt articol care garantează dreptul la negociere colectivă şi convenţiile colective. Este dreptul nostru să atacăm legea la CCR şi trebuia să ni se respecte acest drept".

Liderul liberal a precizat că este încrezător în sprijinul pe care senatorii din opoziţie îl vor acorda demersului liberalilor, în condiţiile în care senatorii liberali mai au nevoie de susţinerea a cel puţin patru senatori din opoziţie.

PSD se raliază demersului

Senatorul PSD, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat ieri, pentru Agerpres, că social-democraţii vor susţine sesizarea PNL la Curtea Constituţională asupra neconstituţionalităţii legii prin care salariile bugetarilor sunt reduse cu 25%.

Lia Olguţa Vasilescu a explicat: "Noi aveam 48 de ore pentru a depune contestaţia la CCR asupra legii privind reducerea salariilor bugetarilor cu 25%. Aveam de gând ca joi (n.r. astăzi), după şedinţa departamentelor PSD, să anunţăm depunerea la CCR a contestaţiei. Acum însă, am fost de acord să semnăm contestaţia liberalilor. Până la urmă, nu este important cine îşi asumă paternitatea pentru o asemenea sesizare, ci este important ca ea să ajungă la Curte şi să se discute acolo".

De menţionat că o nouă sesizare a CCR asupra legii care prevede reducerile salariale în sectorul bugetar poate periclita aplicarea măsurii de reducere a cheltuielilor bugetare şi, totodată, respectarea angajamentelor asumate faţă de FMI pentru eliberarea celei de-a cincea tranşe din acordul de împrumut în valoare de 850 milioane euro.

Impozitul minim, eliminat în Comisia de buget-finanţe

Liberalii au anunţat, printr-un comunicat, că salută adoptarea de către Comisia de buget-finanţe din Camera Deputaţilor, a amendamentelor formulate de parlamentarii partidului la Codul Fiscal, prin care impozitul minim este desfiinţat şi se reduce TVA în domeniul construcţiilor la 5%.

Liberalii susţin că adoptarea acestor amendamente reprezintă o premieră în ultimii doi ani de criză a economiei, întrucât o instituţie a statului adoptă două măsuri de natură să stimuleze relansarea activităţii economice.

Parlamentarii PNL şi-au exprimat speranţa că la începutul sesiunii viitoare noile măsuri introduse în Codul Fiscal vor fi adoptate şi de plenul Camerei Deputaţilor.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb