Luminiţa, puţul şi tunelul

Orbecăiala prin meandrele concrete ale tranziţiei a fost însoţită, ca un cîine de zgarda lui, de obsesia salvatoarei luminiţe de la capătul tunelului. Cum se instala un nou guvern, cum se grăbea cineva să ne anunţe vestea cea bună. După care, se lua cu una, cu alta, şi uita de şantier! Cine ne băgase în tunel?, Cine trebuia să sape, cine să determine direcţia, cine să facă graficul lucrărilor şi cînd se va da în funcţiune tronsonul?, au rămas tot atîtea mistere ale perioadei şi aşa vor rămîne pînă la sfîrşitul veacurilor. În jurul formulei s-a născut, însă, un repertoriu. Actuala guvernare excelează, spre exemplu, în replica: "taci şi sapă, pînă ai să dai de apă". Tehnologic vorbind, am schimbat doar planul de înaintare, cu 90 de grade: în loc de orizontală, ne-am mutat pe verticală şi în loc de înainte, săpăm în jos! Cum să nu crezi în vocaţia profetică a poeţilor, fie ei şi proletcultişti: "mîndră corabia, meşter cîrmaciul!".

După eşecul tranziţiei, toată lumea se pregătea pentru apocalipsa crizei. Spre mulţumirea celor care aşteaptă, însetaţi, veştile bune de la noi, cei ce ostenim întru descrierea peisajului social, nu de la ei, guvernanţii care se ocupă cu amenajarea locului (sic !!!), vreau să vă anunţ public şi cît se poate de personal că...se vede! De unde ştiu? Chiar de la cei mai bine plasaţi să ne dea asemenea veşti. De la oamenii politici ai ţării. Nu vă luaţi după declaraţiile în doi peri şi după îngrijorările de convenienţă în care se exersează, cu toţii! Uitaţi-vă la ceea ce fac, la direcţia în care bat preocupările lor practice.

S-o luăm de sus în jos, c-aşa se cade! Ce făcu Vlădica mai deunăzi? S-a dus la Guvern să-l treacă strada, că ăsta micu n-avea curaj să roage pe altcineva să-l ajute. A spus ceva Preşedintele despre politicile dezas-truoase din domeniul industrial, agricol, fiscal, social, urbanistic, medical, cultural etc., pe care le promovează miniştrii şi ministerele lor? Păs! Le-a zis adunaţilor să mai taie coada pisicii, că-i prea lungă şi pînă iese tot personalul cîte unui minister pe uşă, se răcoreşte pînă şi-n birourile FMI-ului! Forma guvernului, supleţea, estetica lui, într-un cuvînt, iată unde era buba! Ce altceva a mai adunat interesul şi a precipitat efortul prezidenţial? Vreo criză? Aş! Nişte foi mîzgălite de anonimi func-ţionari ai Comisiei Europene, pe care se află trei cuvinte cheie: Raport, România, Justiţie. Ok! Dacă Preşedintele s-ar fi supărat pe asteroidul "AKM 7003-veselia", care ameninţă să se ciocnească cu Pămîntul în viitorii 2000 de ani, ar fi avut mai mult sens. Cu problema cos-mică, de bine, de rău, se mai putea face ceva. Cu raportul Comisiei, neam! Ce e scris, e bun scris, ba pe deasupra şi aprobat. Acum, spuneţi şi dumneavoastră cît de lipsit de griji trebuie să fie cineva ca să se aprindă pentru ceea ce nu poate fi schimbat şi, fie vorba între noi, nici nu prea contează. Ori, poate Preşedintele crede că lumea de la Bruxelles, din Europa adică, nu ştie cum merg treburile cu Justiţia pe plaiurile mioritice şi era nevoie de o reacţie bine simţită, de nişte vorbe grele ale Guvernului, care să le facă praf pe cele ale Comisiei Europene?!! Nimeni nu poate fi atît de naiv, cu atît mai puţin un om cu experienţa politică şi instituţională a Preşedintelui. Dar, dacă n-avea omul alte griji pe cap, ce să facă, şi-a luat-o pe asta!

Să mergem mai departe şi să luăm aminte la ce fac, domniile lor, miniştrii ţării! Ne bat capul şi ne citesc la televizor cifre cu reduceri de personal. Vreo sută ici, vreo cîteva zeci dincolo. Asta, la o "populaţie administrativă" care era în martie 2010, conform datelor oficiale, de 1.370.376! E clar, capetele ministeriale chiar n-au ce să facă. Totul e rezolvat, merge uns şi, ca să nu se bată de muscă în văzul lumii, înalţii demnitari ai statului taie cîteva posturi neocupate din schemele super-umflate ale unei administraţii care nu-şi poate, nicicum, justifica existenţa, faţă de restul populaţiei, din buzunarele căreia îşi încasează salariile. Dar, ce să faci, suntem un popor cu tradiţii, iar relaţiile de familie, pînă la gradul 18, de încuscrire şi alte relaţii naturale sunt sfinte! Nepoţii şi nepoatele, verii şi verişoarele, şoferii, amantele şi purtătorii de sacoşe, nu iartă pe nimeni, iar o pîine tot trebuie să mănînce fiecare, nu-i aşa! În rest, nimic. Ba da, era să uit! Ministrul Economiei a descoperit, probabil săpînd adînc în arhive, instituţia mercurialului! Lista aceea de preţuri, afişată în pieţele publice, pe care nu le respecta nimeni, nici măcar în vremurile alea, darămite acum. Da, dar cîştigă cumpărătorul! Se duce în Piaţa Matache şi vede că la Cluj roşiile sunt cu 1 leu mai ieftine. În consecinţă, îi bate obrazul negustorului nesimţit de Bucureşti şi, pentru că Gara e la doi paşi, se suie în primul accelerat de Cluj să-şi facă aprovizionarea la preţuri rezonabile! Cît de lipsit de griji trebuie să fie ministrul economiei ca să vină în faţa oamenilor, să toarne povestea asta pe jumătate hazlie, pe jumătate halucinantă. Dacă mă întrebaţi pe mine, eu cred că nu mai are, de mult, nicio grijă! Alţi miniştri se preocupă deja de viitoarele lor funcţii publice, de cariera politică şi afacerile personale care se vor adăpa de la nesecatele izvoare ale bugetelor publice, fie ele locale sau centrale. Unii se visează la Primărie, alţii în diplomaţie, iar unii nu visează deloc, că prea le este bine acolo unde sunt şi nu mai au nimic de făcut!

Dacă am sărit peste Prim-ministru, nu e vina mea şi nici a staturii politice a domniei sale. E vina destinului, care i-a impus să nu facă nimic, de cînd a intrat în Palatul Victoria, cu tot cu secretara, şoferul şi sepepistul din dotare. Aşa o fi rolul!

În toată această vreme, să nu credeţi cumva că oamenii politici ai opoziţiei dau vreun semn că ţara ar avea probleme. Cînd nu sunt în vacanţă pe Coasta de Azur, sunt la televizor, unde explică misterele morţii unei biete fiinţe care a avut darul de-a cînta pe lumea asta, ori bat apa-n piuă pe seama unor teme perfect paralele cu realitatea. Nu se poate ca, privind cineva la toţi aceşti oameni, de la care, după cum bine zicea Farfuridi, "atîrnă viitorul, prezentul şi trecutul ţării", să nu conchidă că trăim doar iluzia unor vremuri de criză, amăgirea unor probleme grele, aproape insurmontabile. Aş, ce-eşti copil!