László Borbély: Ministerul Mediului reduce numărul de posturi cu peste 2.400

F. A.
Politică / 15 iulie 2010

Ministrul László Borbély a susţinut azi o conferinţă de presă în cadrul căreia a abordat, printre alte subiecte, şi pe cel legat de restructurarea Ministerului Mediului şi Pădurilor (MMP), precum şi a instituţiilor din subordinea acestuia, informează un comunicat remis redacţiei.

László Borbély a afirmat că "deşi în prezent MMP funcţionează cu un deficit de personal în cuantum de 20% faţă de posturile aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1635/2009, în urma unei analize atente şi responsabile, la nivelul ministerului şi al instituţiilor din subordinea sa au fost reduse 2.439 posturi".

Ministrul Mediului şi Pădurilor a prezentat noua structură care va funcţiona în cadrul MMP: Autoritatea pentru Inundaţii şi Managementul Apelor (AIMA), care va avea în componenţă: Direcţia Managementul Riscului la Inundaţii, Direcţia Amenajarea Bazinelor Hidrografice şi Direcţia Managementul Resurselor de Apă.

"Înfiinţarea AIMA nu presupune alocarea de noi resurse umane sau materiale faţă de cele existente în prezent în cadrul MMP, ci doar reorganizarea acestora, dublată de alocarea de responsabilităţi, atribuţii şi competenţe specifice pentru asigurarea unei implementări coerente a Strategiei naţionale pe termen mediu şi lung privind managementul riscului la inundaţii", a adăugat ministrul Mediului şi Pădurilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb