Microîntreprinderile din Regiunea Centru nu mai pot depune proiecte pentru dezvoltarea afacerilor prin programul Regio

F. A.
Macroeconomie / 27 august 2010

Începând de azi, procesul de depunere a cererilor de finanţare la nivelul ADR Centru în cadrul Domeniului Major de Intervenţie (DMI) 4.3. - "Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor" se suspendă. Până în acest moment, la nivelul regiunii au fost depuse 667 proiecte, ce solicită peste 71 milioane euro finanţare nerambursabilă, informează un comunicat remis redacţiei.

"Uniunea Europeană a susţinut permanent faptul că microîntreprinderile reprezintă coloana vertebrală a economiei unei ţări. La fel considerăm şi noi la nivelul Regiunii Centru. Însă, mai ales în perioadă de criză economică, microîntreprinderile sunt printre cele mai vulnerabile categorii ale mediului privat. Din aceste considerente, sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor prin finanţare nerambursabilă, reprezintă, pentru cei ce vor avea acces la aceste fonduri, un sprijin mai mult decât binevenit.

În curând vom avea primii 20 de beneficiari ce vor semna contractele de finanţare nerambursabilă în această sesiune. Ştim că beneficiarii abia aşteaptă semnarea contractelor însă, după ce vor trece momentele de euforie, întreprinzătorii vor conştientiza că urmează ce este mai greu şi trebuie să îşi canalizeze atenţia către respectarea obiectivelor pe care şi le-au propus în proiecte. Îndrumarea lor în această etapă este foarte importantă şi suntem gata să-i sprijinim, dacă ne solicită. Dorim ca toţi cei ce au semnat sau vor semna contractele de finanţare, să reuşească să-şi finalizeze cu succes proiectele, deoarece astfel vor crea locuri de muncă şi vor genera creştere economică pe mai multe paliere în întreaga regiune", a declarat Simion Creţu, director general ADR Centru.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb