Ministerul Sănătăţii scoate la concursul naţional de intrare în Rezidenţiat mai multe posturi pentru specialităţile medicale

F. A.
Macroeconomie #Sănătate / 30 iulie 2010

"Anul acesta vom pune accent pe pregătirea medicilor specialişti. Avem nevoie de mai mulţi specialişti în spitalele din ţară şi din această cauză am luat două măsuri importante: am redus cu un an durata de Rezidenţiat pentru 36 de specialităţi şi am eliminat Rezidenţiatul cu durata de 7 ani, pe de altă parte am dublat numărul locurilor şi posturilor scoase la concurs pentru specialităţile medicale, altele decât cele de medicină de familie", a declarat Cseke Attila, ministrul Sănătăţii, informează un comunicat remis redacţiei.

În 2010, din cele 4000 de locuri şi posturi scoase la concurs, un număr de 3263 de locuri şi posturi sunt destinate viitorilor specialişti, fără specialitatea medicină de familie, faţă de numai 1767 de locuri şi posturi scoase la concursul organizat anul trecut. Concursul naţional de intrare în Rezidenţiat va avea loc în data de 21 noiembrie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb