"Nova Invest" s-a retras din activitatea de brokeraj, întrucât înregistra pierderi

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 30 iulie 2010

Firma "Nova Invest" Satu Mare s-a retras din activitatea de brokeraj, întrucât a înregistrat pierderi în ultimii doi ani, iar acţionarii nu au vrut să participe cu bani pentru sprijinirea firmei, a declarat preşedintele CA şi directorul general al companiei, Petre Mureşan. Domnia sa a precizat, citat de Mediafax: "Am oprit activitatea de tranzacţionare. Practic am renunţat la obiectul de activitate al firmei, nu am închis-o. Ne orientăm spre alte domenii de activitate. Firma a înregistrat pierderi în ultimii doi ani, iar acţionarii nu au mai vrut să vină cu alţi bani de acasă şi să-i piardă. Numai anul trecut firma a avut pierderi de 10 miliarde lei vechi (1 milion lei noi - n.r.)".

În primul semestru, "Nova Invest" s-a clasat pe locul 29 din cei 68 de intermediari de la BVB, cu un rulaj de 65,8 milioane lei şi o cotă de piaţă de 0,52%. Mureşan a menţionat că majoritatea clienţilor şi brokerilor s-au mutat la sucursala deschisă în Satu Mare de firma de brokeraj "IFB Finwest Arad".

"Aveam câteva mii de clienţi, dintre care 200 erau activi. Majoritatea clienţilor şi-au mutat portofoliile la sucursala pe care IFB Finwest a deschis-o de curând în Satu Mare. La sfârşitul lunii iunie am cerut CNVM să ne retragă autorizaţia de funcţionare", a subliniat Mureşan.

El consideră că piaţa noastră de capital este prea mică pentru câte case de brokeraj sunt active şi firmele mici nu au şanse să supravieţuiască, întrucât veniturile obţinute din activitatea de intermediere a tranzacţiilor la bursă sunt reduse. "În România, majoritatea SSIF-urilor trăiesc fie din banii acţionarilor, fie din < slănina > adunată în anii trecuţi", a afirmat Mureşan.

Conducerea "Nova Invest" a încercat la finele anului trecut să fuzioneze cu alte firme de brokeraj şi ulterior să listeze noua societate la bursă. Demersurile însă au eşuat.

Firma din Satu Mare este a doua casă de brokeraj care a ieşit de pe piaţa de capital în acest an, după "TGH Investment Iaşi". O altă firmă, "Ventrust Investment Târgu Mureş", ar putea părăsi piaţa de capital dacă nu achită datoriile către CNVM. Comisia a suspendat, la începutul lunii iulie, autorizaţia de funcţionare a "Ventrust Investment", deoarece firma nu a plătit din 2008 comisioanele datorate.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Marea firma de brokeraj care vroia sa fuzioneze, sa-i absoarba pe altii....

    Of, of, of.... 

    La cate ssif-uri d-astea sunt acum... cred ca o sa mai scrieti despre d-astia. 

    Da'voi chiar il credeti pe Muresan asta ca avea mii de clienti? Se lauda si el. Daca numai 200 erau activi, inseamna ca restul erau cumponari....

    he he he 

    o adevarata lovitura pt ....ifb!cand vor anunta oare transformarea din sucursala in agentie?

    o adevarata lovitura pt ....ifb!cand vor anunta oare transformarea din sucursala in agentie?

    Firma dn Mures a platit toate comisioanele datorate CNVM si nu mai e suspendata de citeva zile. Va rog sa va informati domnule "ziarist" FA inainte sa mai faceti servicii unor firme. Cu stima

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb