• PSD anunţă o nouă moţiune de cenzură, mizând atât pe sprijinul parlamentarilor nemulţumiţi din arcul guvernamental, cât şi pe semnăturile populaţiei
Social-democraţii vor depune o nouă moţiune de cenzură pentru demiterea Guvernului. Documentul a fost deja redactat şi urmează să fie semnat de către parlamentarii partidului, precum şi de către cei ai PNL care şi-au anunţat, deja, sprijinul pentru demiterea Cabinetului Boc. "Vom trimite moţiunea la fiecare parlamentar în parte şi sper, cât mai repede, să obţinem cele 236 de semnături, ca să avem siguranţa că introducem moţiunea şi scăpăm de Guvernul Boc", a declarat liderul social-democrat Victor Ponta.
Pe lângă strângerea de semnături în Parlament, social-democraţii vor declanşa o acţiune de strângere de semnături şi din partea populaţiei, ceea ce, după spusele lor, va trans-forma moţiunea "de salon" într-o moţiune deschisă, populară.
Social-democraţii mizează pe faptul că numărul de parlamentari care susţin puterea este în continuă scădere, mai ales în condiţiile în care, aleşi ai PD-L au declarat, public, în ultimele zile, că Guvernul ar trebui să demisioneze în urma deciziilor Curţii Constituţionale care a stabilit că unele măsuri asupra cărora Cabinetul Boc şi-a asumat răs-punderea sunt neconstituţionale şi care au dus, în cele din urmă, la creştrea TVA de la 19%, la 24%.
De altfel, pentru ultima moţiune de cenzură a opoziţiei, doar opt voturi au lipsit pentru ca Guvernul să fie demis, în condiţiile în care numărul de parlamentari care s-au pronunţat pentru moţiune a fost mai mare decât cel al aleşilor care au votat împotriva moţiunii. Moţiunea de cenzură a PSD ar urma să fie dezbătută la toamnă, în condiţiile în care, joi, actuala sesiune parlamentară ia sfârşit.
• Băsescu şi Boc, chemaţi la Parlament
Chiar dacă sesiunea parlamentară se apropie de final, Legislativul ar putea, totuşi, să fie convocat într-o şedinţă extraordinară la începutul lunii iulie în care să fie audiaţi premierul Emil Boc şi preşedintele Traian Băsescu pe problema măsurilor de austeritate, a anunţat preşedintele Senatului, Mircea Geoană.
Conform procedurilor, şeful statului nu este obligat să se prezinte la solicitarea Parlamentului, însă aleşii iau în calcul să-i adreseze o invitaţie oficială în acest sens. "Dacă preşedintele va decide să onoreze invitaţia, atunci vom convoca o sesiune extraordinară pentru a putea să ascultăm eventualul mesaj al preşedintelui", a spus Geoană.
• Apel la Avocatul Poporului
Social-democraţii vor sesiza Avocatul Poporului privind Ordonanţa de Urgenţă prin care TVA a fost majorată. Liderii PSD speră că în urma acestui demers, Avocatul Poporului va sesiza Curtea Constituţională cu privire la legalitatea măsurii.
"Vom face un demers, singurul pe care îl putem adresa pentru a ataca această Ordonanţă de Urgenţă, la Avocatul Poporului, care poate, la rândul lui, să sesizeze Curtea Constituţională", a declarat Adrian Năstase.
La rândul lor, liberalii au anunţat că nu vor vota favorabil pentru măsura de majorare a TVA şi au subliniat că juriştii partidului vor sesiza şi ei Avocatul Poporului pe această problemă. Şi conservatorii iau în calcul să conteste majorarea TVA.
• CCR: "Ameninţarea la adresa stabilităţii economice continuă"
Curtea Constituţională a Româ-niei (CCR) a dat, ieri, publicităţii motiva-ţia deciziilor privind legile austerităţii. Astfel, conform CCR, tăierile cu 25% din salariile bugetarilor reprezintă o restrângere a dreptului la muncă, însă au fost corect întemeiate de către Cabinet pe prevederile articolului 53 din Constituţie, care face referire la securitatea naţională.
Judecătorii CCR au semnalat că "ameninţarea la adresa stabilităţii economice continuă să se menţină, astfel încât Guvernul este îndrituit să adopte măsuri corespunzătoare pentru combaterea acesteia".
De asemenea, în ceea ce priveşte pensiile magistraţilor, judecătorii Curţii au constatat că eliminarea pensiilor speciale contravine principiului independenţei justiţiei.
• Surse: Boc a cerut impozitarea pensiilor cu 16% în loc de majorarea TVA
Premierul Emil Boc a solicitat, ieri, Coaliţiei de guvernare impozitarea cu 16% a tuturor pensiilor pe motiv că această impunere fără excepţii, alături de alte măsuri, ar permite o creştere a TVA sub 24%, susţin surse guvernamentale, citate de Mediafax. Conform surselor citate, varianta ar fi fost respinsă de teama presiunii sociale şi unei posibile noi decizii de neconstituţionalitate.
Sursele guvernamentale au susţinut: "Premierul a solicitat în Coaliţie, înainte să anunţe majorarea TVA, impozitarea cu 16% a tuturor pensiilor, considerând că această măsură, combinată cu altele, ar fi permis o creştere a TVA cu mai puţine puncte procentuale. Propunerea a fost supusă la vot în Biroul Permanent Naţional al PD-L de vineri, dar a fost respinsă. Luni dimineaţa, în Coaliţie, premierul a cerut iar sprijin din partea partenerilor de guvernare, dar propunerea a fost respinsă din nou, din cauza presiunii sociale anticipate".
• Problema evaziunii fiscale, discutată în CSAT
Membrii CSAT s-au reunit, ieri, să analizeze măsurile necesare în vederea diminuării evaziunii fiscale şi a contrabandei şi ca să decidă asupra Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului. Şedinţa a început în jurul orelor prânzului. Precizăm că până la închiderea ediţiei, şedinţa CSAT nu s-a sfârşit