PE PIEŢELE DE ACŢIUNI ŞI DE MATERII PRIME, CURSURILE ÎNREGISTREAZĂ SCĂDERI  Raiffeisen Capital Management: Temeri legate de ameninţarea unei scăderi economice iminente

C.P.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 14 iulie 2010

În general, în luna iunie s-a înregistrat o deteriorare suplimentară a sentimentului global pentru risc, care a antrenat o scădere a cursului activelor riscante, cum ar fi materiile prime şi obligaţiunile corporatiste, arată analiştii Raiffeisen Capital Management într-o analiză. Obligaţiunile de stat americane şi obligaţiunile de stat germane au continuat să profite datorită statutului de "port sigur" şi datorită perspectivelor sumbre privind situaţia economică globală, potrivit acestora.

Moneda euro a reuşit să-şi opreas-că declinul faţă de dolarul american; nu se poatevorbi însă, deocamdată, de o inversare a tendinţei, mai spun analiştii.

Aceştia sunt de părere că economiile ţărilor Europei Centrale şi de Est continuă să prezinte semne importante de redresare economică. Creşterea producţiei industriale în "vechile" ţări ale Uniunii Europene are un impact pozitiv asupra economiilor Europei de Est, stimulând creşterea exporturilor. Intensificarea eforturilor în vederea unei consolidări bugetare îşi va pune amprenta asupra creşterii economice în Uniunea Europeană pentru următorii ani. Importanţa interdependenţei economice a statelor Europei de Est cu zona euro face ca perspectivele privind creşterea economică pe termen mediu să fie obstrucţionate, mai consideră analiştii. Astfel, cererea internă va juca un rol din ce în ce mai important pentru o redresare sustenabilă în Europa Centrală şi de Est.

După scăderile semnificative de curs din mai, bursele mondiale au înregistrat în iunie o tendinţă de redresare, se mai arată în raportul Raif-feisen. Spre finalul lunii, au înregistrat o tendinţă de depreciere aproape unanimă, de o aşa manieră încât, la final, majoritatea burselor au însumat în iunie scăderi de curs variind între 3 şi 6%. Dacă discuţiile legate de îndatorarea Greciei şi a altor ţări din Europa de Sud s-au mai temperat, această temă râmâne totuşi la ordinea zilei şi se pare că va rămâne multă vreme pe agendă. După ce s-au stabilizat temporar, obligaţiunile de stat greceşti au continuat să piardă în pofida planului de salvare pus în vigoare de UE, FMI şi BCE - ultima dintre cele trei mari agenţii internaţionale de rating a retrogradat obligaţiunile greceşti la statutul de "junk bond." Obligaţiunile de stat spaniole, portugheze, irlandeze şi italiene au continuat să se afle sub o puternică presiune. În plus, pieţele de acţiuni au fost marcate de temerile legate de durabilitatea redresării economiei mondiale - în special pe fondul datelor economice din China, care sugerează o slăbire a economiei. Dacă datele provenite din Statele Unite par să releve o creştere economică durabilă pentru următoarele luni, datele legate de piaţa forţei de muncă, vânzările în sectorul imobiliar rezidenţial şi datele pentru comerţul de retail se prezintă mai degrabă dezamăgitor. Având în vedere că măsurile de stimulare economică se apropie de final şi că se anunţă o creştere a impozitării, pare practic sigur că anul 2011 va fi sinonim cu încetinirea creşterii economice în Statele Unite, sunt de părere analiştii Raiffeisen: "Rămâne de văzut cât de puternic va fi acest proces. În prezent majoritatea analiştilor vorbesc de o încetinire a creşterii, dar totuşi de o creştere. Există riscul întoarcerii la recesiune < double dip > având în special în vedere creşterea importantă a taxelor prevăzută pentru 2011".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb