Peste 500 de bucureşteni şi-au făcut investigaţii medicale gratuite pe străzile Sectorului 1

F. A.
Miscellanea / 28 iunie 2010

Peste 500 de bucureşteni şi-au testat gratuit glicemia, tensiunea arterială, pulsul şi nivelul de oxigenare a sângelui pe străzile Sectorului 1 în cadrul campaniei "Pentru sănătatea noastră", iniţiată de Complexul Multifuncţional "Caraiman", informează un comunicat remis redacţiei.

Scopul acţiunii a fost acela de a informa publicul larg despre importanţa deosebită a monitorizării nivelului glicemiei şi a tensiunii arteriale, în condiţiile în care hipertensiunea arterială afectează aproximativ un miliard de persoane pe plan mondial, iar studiile efectuate de instituţiile de specialitate arată faptul că în ţara noastră există aproximativ 1.250.000 de persoane care suferă de diabet, 30% dintre acestea nefiind diagnosticate.

"Complexul Medical Caraiman face parte din programul de creştere a calităţii vieţii şi a nivelului de sănătate pentru locuitorii Sectorului 1. Centrul medical este un element de bază al sistemului de asistenţă socială pe care l-am dezvoltat în Sectorul 1, pentru a veni în sprijinul persoanelor defavorizate", a declarat Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3881
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3816
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8120
Gram de aur (XAU)Gram de aur454.7122

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb