Preşedintele ANPC: Băncile pot să păstreze ratele actuale doar dacă au acceptul clienţilor

F.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 24 august 2010

Constantin Cerbulescu

Constantin Cerbulescu

Băncile pot să menţină ratele la creditele cu dobânzi variabile doar dacă au acceptul clienţilor, care pot răs­punde în termen de 15 zile de la primirea notificării, iar opinia ANPC transmisă ARB nu va fi introdusă în lege, a declarat pentru preşedintele ANPC, Constantin Cerbulescu.

"Potrivit opiniei transmise ARB, băncile pot modifica marja fixă astfel încât să-şi menţină actualele dobânzi, dar numai dacă au acordul clientului. Le-am spus-o şi lor la întâlniri. Acceptăm, dar să primeas­că şi acordul de la client. Consumatorul poate să nu fie de acord, caz în care ori îşi reziliază contractul, fără să plătească vreun comision, ori dă banca în judecată", a spus preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), citat de Mediafax.

Cerbulescu a precizat că ANPC nu va propune modificarea OUG 50 privind creditele consumatorilor prin introducerea explicită a opiniilor transmise de autoritate către Asociaţia Română a Băncilor (ARB).

În cazul în care băncile vor trans­mite pe 19 sau 20 septembrie (data limită pentru modificarea contractelor -n.r.) notificările cu anexele de modificare a contractelor, Cerbules­cu a arătat că bede credite au la dis­poziţie 15 zile să răspundă, potrivit articolului 41 aliniatul 2 din OUG 50/2010, termen până la care instituţia de credit nu poate lua în considerare acceptarea tacită.

"Băncile trebuie să aibă înţelepciunea să facă propuneri potrivite pentru toată lumea. Trebuie să se gândească şi la faptul că în perioada de judecată clienţii pot să nu le plătescă ratele la credit", a spus Cerbulescu.

Persoanele cu credite în derulare pot acţiona în instanţă băncile comerciale care nu operează modificarea dobânzilor prin trecerea la indicii de referinţă sau cresc marja fixă, chiar dacă ANPC a emis alte puncte de vedere, întrucât acestea nu fac parte din lege, potrivit directorului Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză. Domnia sa a confirmat, joi, că, în cazul înlocuirii ratelor de referinţă practicate de bănci cu indicii EURIBOR/ LIBOR/EURIBOR fără posibilitatea de a modifica marjele fixe, ARB a calculat pierderi la nivel de sistem de până la 900 de milioane de euro.

ANPC a comunicat băncilor că ar fi de acord să se menţină actualele rate la creditele cu dobânzi variabile în derulare, întrucât aplicarea formulei din ordonanţă ar duce la o scădere semnificativă a dobânzilor. Totuşi, OUG 50/2010 precizează în mod clar că băncile nu pot modifica marja fixă practicată la creditele cu dobânzi variabile, iar în acest caz orice majorare are nevoie de acceptul explicit al clientului.

În luna iunie, Guvernul a aprobat Ordonanţa de Urgenţă 50/2010, privind contractele de credit pentru consumatori, pe baza unui proiect elaborat de ANPC, care transpune în legislaţia locală o directivă europeană, printre cele mai cunoscute prevederi ale actului normativ fiind eliminarea comisionului de rambursare anticipată la creditele cu dobândă variabilă.

Potrivit legislaţiei actuale, băncile ar trebui să modifice până la 20 septembrie aproape toate contractele de credit încheiate cu populaţia pentru a le adapta la noile reglementări. Înainte de data limită, orice client poate solicita băncii modificarea clauzelor contractului în concordanţă cu noile reglementări, iar instituţia de credit este obligată să se conformeze în cel mai scurt timp, potrivit reprezentanţilor ANPC.

De asemenea, de la 21 iunie, băncile nu mai pot încasa comisioane la rambursările anticipate pentru împrumuturile cu dobândă variabilă, în timp ce la celelalte împrumuturi comisioanele sunt limitate la 1%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb