Procurori din cadrul DNA participă ca experţi evaluatori împotriva corupţiei

F. A.
Macroeconomie / 6 iulie 2010

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, alături de reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei şi ai DGA, vor participa ca experţi evaluatori în cadrul Mecanismului pentru examinarea implementării Convenţiei ONU împotriva corupţiei, informează un comunicat remis redacţiei.

Astfel, la prima reuniune a Grupului privind examinarea implementării Convenţiei ONU împotriva corupţiei, desfăşurată în perioada 28 iunie - 2 iulie 2010 sub egida UNODC, la Viena, a avut loc tragerea la sorţi a statelor părţi la Convenţie care urmează să fie evaluate în primul ciclu de evaluare, precum şi a statelor părţi care vor avea rolul de stat evaluator, în primul an al mecanismului. Pentru ţara noastră, tragerea la sorţi, la care au participat toate cele 145 State Părţi ale Convenţiei ONU împotriva corupţiei, a decis astfel: în primul an al ciclului I de evaluare, 2010, România va avea rolul de stat evaluator iar în cel de al treilea an al ciclului I, România va fi stat evaluat.

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5625
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1610
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9082
Gram de aur (XAU)Gram de aur439.0006

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb