PROGRESE APRECIATE: Grecia ar trebui să primească în septembrie a doua tranşă de la UE-FMI

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 6 august 2010

Grecia s-a angajat să-şi reducă deficitul bugetar cu 5,5 puncte procentuale în 2010, la 8,1% din PIB.

Grecia s-a angajat să-şi reducă deficitul bugetar cu 5,5 puncte procentuale în 2010, la 8,1% din PIB.

Grecia a făcut un progres semnificativ în implementarea măsurilor de austeritate menite să reducă deficitul bugetar şi ar trebui să primească în septembrie a doua tranşă, de 9 miliarde euro (11,8 miliarde dolari), din împrumutul de urgenţă acordat de partenerii din zona euro şi de FMI, a declarat, ieri, Poul Thomsen, şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional în Grecia.

"Sunt încrezător că următoarea tranşă va fi achitată", a precizat oficialul FMI.

"Toate criteriile de performanţă au fost îndeplinite, mai ales implementarea viguroasă a programului fiscal iar reformele importante sunt înaintea graficului. Estimarea noastră generală este că programul a avut un start puternic", potrivit declaraţiei comune a reprezentanţilor UE, FMI şi Băncii Centrale Europene.

Totuşi, delegaţia UE-FMI, care s-a aflat aproape două săptămâni la Atena pentru analiza implementării măsurilor de austeritate, a subliniat că Grecia se confruntă, în continuare, cu "provocări şi riscuri importante".

FMI estimează că economia Greciei va scădea cu 2,5% în 2011, după un declin de 4% în acest an.

Reprezentantul Comisiei Europene, Servaas Deroose, a declarat, la rândul său, că reformele importante, în special cea a sistemului de pensii, sunt înaintea graficului. "Programul a făcut progrese remarcabile, dar este necesară o consolidare a progreselor realizate în prima jumătate a anului", a subliniat oficialul european.

Conform unor surse din Minis­terul de Finanţe de la Atena, experţii presează autorităţile elene să accelereze reformele structurale şi să limiteze şi mai mult cheltuielile publice, să treacă la privatizarea unor sectoare strategice, precum cel al energiei şi căilor ferate, şi să liberalizeze profesii "închise".

Prima tranşă din împrumutul de 110 miliarde euro destinat Greciei a fost acordată în luna mai şi a însumat 20 miliarde euro, din care 14,5 miliarde euro de la statele membre ale zonei euro, iar 5,5 miliarde de la FMI.

Premierul elen, George Papandreou, a decis majorarea taxelor, reducerea salariilor şi modificarea sistemului public de pensii, arătând rezistenţă la grevele din ţară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb