Proiect "Rominserv" de 2,1 milioane dolari în localitatea Lehliu

C.P.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 29 iulie 2010

Compania "Rominserv", antreprenorul general al Grupului "Rompetrol", a încheiat recent un acord cu "Prio Extracţie", companie membră a grupului portughez "Prio SGPS" S.A., pentru construirea a patru rezervoare de stocare ulei vegetal, valoarea proiectului ridicându-se la aproximativ 2.1 milioane dolari, potrivit unui comunicat de presă.

Victor Popovici, director operaţional al "Rominserv", a declarat: "Este un parteneriat important pentru Rominserv, în cadrul căruia vom putea folosi know how-ul acumulat în proiecte similare realizate în cele două rafinării ale Grupului Rompetrol, Petromidia si Vega.

Rezervoarele fac parte din proiectul de dezvoltare a fabricii de extracţie uleiuri vegetale din localitatea Lehliu şi vor avea o capacitate nominală de 4.000 de metri cubi, termenul de finalizare a lucrărilor fiind estimat pentru sfârşitul lunii august. Acestea vor fi realizate în sistemul "proiect la cheie" - proiectare, furnizare, construcţie şi punerea în funcţiune.

În prezent, Rominserv are în derulare proiecte de infrastructură în valoare totală de peste 2,85 milioane dolari (lucrări de canalizare, alimentare, reabilitare şi extindere reţele cu apă potabilă), în creştere faţă de volumul lucrărilor similare desfăşurate în 2009 (aproximativ 1,8 milioane dolari). Compania deţine trei puncte de lucru în România (Năvodari, Ploieşti şi Zalău) şi două subsidiare (Palplast Sibiu şi Rominservices Therm Mangalia).

"Rominserv" estimează pentru acest an atingerea unei cifre de afaceri de aproximativ 212 milioane dolari, în creştere cu 20% faţă de indicatorul financiar înregistrat în 2009, de aproximativ 177 milioane dolari. La sfârşitul anului 2008, compania a deschis o subsidiară în Kazakhstan, "Rominserv" Kazakhstan, care a obţinut o cifră de afaceri de 60 de milioane dolari în 2009.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb