Provident Financial România a emis împrumuturi de peste 42 de milioane de euro în primul semestru

(C.P.)
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 23 iulie 2010

Provident Financial România a emis împrumuturi de peste 42 de milioane de euro în primul semestru

Compania de credite de consum "Provident Financial România" a emis în prima jumătate a acestui an împrumuturi cu o valoare totală de peste 42 de milioane de euro, în creştere de la 30 milioane de euro în primul semestru din 2009, arată un comunicat de presă. Veniturile companiei s-au apropiat de 30 milioane de euro în primele şase luni din 2010, de la 17,5 milioane de euro în primul semes­tru din 2009.

Societatea avea la sfârşitul lunii iunie 2010 peste 187.000 de clienţi, în creştere de la 120.000 de clienţi în iunie 2009.

Valoarea totală a investiţiilor Provident în România a depăşit 65 de milioane de euro.

"În semestrul al doilea vom continua să inves­tim în oamenii noştri şi în dezvoltarea operaţiunilor din zonele în care suntem deja prezenţi şi suntem pregătiţi să reluăm extinderea la nivel naţional când condiţiile economice se vor îmbunătăţi", a declarat Russell Johnsen, directorul general al Provident Financial România.

Provident Financial România este parte a grupului britanic International Personal Finance (IPF), care are peste 2,1 milioane de clienţi în cinci ţări din Europa Centrală şi de Est, precum şi în Mexic.

IPF a anunţat pentru primul semestru din 2010 un profit brut de 36,3 milioane de euro din operaţiuni continue, valoa­rea împrumuturilor emise la nivel de grup depăşind 419 milioane de euro. În martie IPF a deschis prima sucursală în cea de-a treia regiune din Mexic, în Monterrey. Rezultatele au fost anunţate joi la Londra de către compania - mamă International Personal Finance, cu sediul central în Marea Britanie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb