"Raiffeisen" a urcat preţul ţintă al acţiunilor "Transgaz" cu 5%, la 257,6 lei

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 iulie 2010

"Raiffeisen" a urcat preţul ţintă al acţiunilor "Transgaz" cu 5%, la 257,6 lei

Raiffeisen Capital&Investment a urcat preţul ţintă la 12 luni al acţiunilor companiei de stat Transgaz (TGN) cu 5%, la 257,6 lei, în condiţiile în care creşterea veniturilor din tranzitul gazelor compensează efectul modificărilor legis-lative privind plata dividendelor, anunţă Mediafax.

Banca a îmbunătăţit recomandarea pentru acţiunile Transgaz de la "menţine" la "cumpără", care justifică faptul că preţul ţintă este cu 16% peste cotaţia de 222 lei pe unitate înregistrată de acţiunile Transgaz la închiderea tranzacţiilor de joi.

Guvernul a decis în iunie ca societăţile de stat şi regiile autonome să verse la bugetul de stat 90% din profit, aproape dublu comparativ cu limita actuală, de 50% din profit.

Raiffeisen menţionează că această contribuţie va fi majorată pentru anul financiar 2010. Iniţial, banca anticipa că majorarea ratei va fi pe o perioadă nedefinită.

În schimb, aprecierea dolarului va majora veniturile din tranzitul gazelor. Raiffeisen a ajustat estimările privind cursul de schimb, anticipând aprecierea euro faţă de leu mai mult decât anticipa iniţial, dar şi întărirea dolarului faţă de moneda europeană.

Din acest motiv, veniturile din tranzitul gazelor, majoritatea denominate în dolari, ar putea fi cu 20% peste nivelul estimat iniţial pentru intervalul analizat.

În urma majorării taxei pe valoa-rea adăugată de la 19% la 24% şi a altor decizii guvernamentale în vederea restrângerii deficitului bugetar, Raiffeisen a revizuit în scădere estimarea privind evoluţia PIB de la stagnare la o contracţie de 3%.

De asemenea, banca anticipează că şi consumul de gaze va fi afectat.

Raiffeisen a revizuit din acest motiv prognoza de creştere a consumului de gaze de la 9% la 7,5%.

Raiffeisen anticipează pentru Transgaz profituri nete de 289,8 milioane lei, 349,1 milioane lei, res-pectiv 343,3 milioane lei pentru perioada 2010-2012, comparativ cu prognoza anterioară, de 278 milioane lei, 326,9 milioane lei şi 312,7 milioane lei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. TGN: Nr total actiuni 10 mil (aprox). Ultimul pret 222 (aprox).

    TEL: Nr total actiuni 70 mil (aprox). Ultimul pret 16,7. 

    Pt parametrii constanti se constata ca pretul TEL trebuie sa fie de 31,7 roni ( 222:7). 

    Pret tinta deci pt TEL 31,7 asta in conditiile in care pretul la TGN ramane constant, 222. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb