Raportul de ţară pe justiţie, în dezbaterea Colegiului comisarilor

F.A.
Ziarul BURSA #Politică #Administraţie / 20 iulie 2010

Raportul de ţară pe justiţie, în dezbaterea Colegiului comisarilor

Rapoartele Comisiei Europene privind reforma justiţiei în România şi Bulgaria, elaborate în cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare (MCV) instituit la aderarea celor două ţări la Uniunea Europeană, vor fi discutate astăzi de Colegiul comisarilor, iar după aprobare vor fi prezentate public, informează Agerpres.

Colegiul comisarilor europeni are programată astăzi ultima sa şedinţă înainte de intrarea în vacanţa de vară, iar aprobarea raportului Comisiei se află pe agenda acestei reuniuni. Documentul trebuie să fie aprobat în Colegiu înainte de a fi prezentat public.

Este de aşteptat ca raportul CE privind reforma justiţiei în România să critice, printre altele, schimbările din Legea privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).

În urmă cu două săptămâni, Comisia Europeană s-a arătat îngrijorată de amendamentele adoptate de Parlamentul român la Legea privind organizarea şi funcţionarea ANI.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb