Reorganizare la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului

C.P.
Companii #Mediu / 26 august 2010

Guvernul României a adoptat, ieri, la propunerea Ministerului Mediului şi Pădurilor hotărârea privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia.

Astfel, în judeţele în care funcţionează agenţii regionale pentru protecţia mediului au fost desfiinţate agenţiile judeţene. În această situaţie se află agenţiile din judeţele: Bacău, Galaţi, Argeş, Dolj, Timiş, Cluj, Sibiu, Bucureşti. Ca urmare a comasării prin absorbţie, activitatea celor 8 agenţii judeţene a fost preluată de către agenţiile regionale. Astfel, se creează o structură mai eficientă cu 8 agenţii regionale şi 34 agenţii judeţene. În urma acestei reorganizări, la nivelul ANPM şi al instituţiilor din subordine, se va reduce şi numărul de posturi de la 2.474 la 2.178.

La baza acestei propuneri de reorganizare au stat şi recomandările formulate prin proiectul RO 0006.14.03 "Asistenţă tehnică pentru întărirea APM-urilor locale şi dezvoltarea APM-urilor regionale ".

"De asemenea, ţinând cont de actualul context socio-economic şi de cerinţele actuale ale României ca stat membru al Uniunii Europene, această reorganizare vizează crearea unui sistem funcţional prin redimensionarea unor instituţii din subordinea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi restructurarea unor compartimente în funcţie de volumul de activitate şi de necesităţi", se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei.

Necesitatea acestei reorganizări este dată şi de modificările apărute o dată cu adoptarea unor serii de acte normative ce au stabilit noi atribuţii şi responsabilităţi pentru Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi instituţiile sale din subordine.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb