Revin speculaţiile pe aur

A.V.
Ziarul BURSA #Materii Prime / 27 iulie 2010

Revin speculaţiile pe aur

Cererea fizică se consolidează

2.000 de dolari uncia, peste câţiva ani?

Cotaţia aurului, modificată nesemnificativ ieri, la Bursa Metalelor din Londra, şi-ar putea relua creşterea, pe fondul speculaţiilor potrivit cărora cererea fizică de pe piaţa de profil va spori.

Preţul metalului preţios a scăzut în ultimele două săptămâni, iar analiştii atrag atenţia că, de câte ori acesta a coborât până la un nivel apropiat de 1.185 dolari/uncie, cererea a revenit.

Ieri, la ora 11:15 a.m., pe piaţa londoneză, preţul aurului cu livrare imediată a urcat cu 35 de cenţi, la 1.189,55 dolari uncia. Însă, la Comex New York, preţul aurului cu livrare în august a scăzut cu 0,2% la ora 8:17 a.m., ajungând la 1.185,70 dolari/uncie.

Săptămâna trecută, cotaţia metalului galben a pierdut 0,3%. De la începutul lui 2010, cotaţia aurului a urcat cu 8,4%, stabilind recordul maxim istoric la data de 21 iunie: 1.265,30 dolari/uncie. Creşterea a fost generată de dorinţa investitorilor de a se "adăposti" într-un plasament sigur, la momentul la care existau temeri cu privire la răspândirea crizei datoriilor în Europa.

Unii analişti sunt de părere că, acum, se va observa din nou o cerere fizică de aur, în condiţiile în care preţul metalului preţios este sub 1.200 de dolari uncia. Aceştia cred că, pe termen lung, preţul aurului va urca semnificativ.

Specialiştii companiei miniere "G-Resources Group" Ltd. anticipează că preţul aurului ar putea ajunge la 2.000 de dolari uncia în câţiva ani, din cauza constrângerilor de pe segmentul livrărilor, respectiv ca urmare a cererii de investiţii în acest metal.

"Nu avem îndoieli că preţul va urca la 1.500 de dolari uncia, probabil la 2.000 de dolari, în următorii ani", susţine vicepreşedintele "G-Resources", Owen Hegarty, citat de Bloomberg. Domnia sa a menţionat că cererea este solidă şi va deveni şi mai puternică în perioada următoare.

Banca elveţiană UBS AG estimează că preţul aurului va fi, în medie, anul acesta, de 1.205 dolari uncia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb