S-a înfiinţat Alianţa pentru Case Active

F. A.
Miscellanea / 1 iulie 2010

Prima adunare generală internaţională a Alianţei pentru Case Active a avut loc în data de 25 iunie la Copenhaga, având ca scop crearea unei platforme internaţionale pentru dezvoltarea conceptului de Casă Activă, informează un comunicat remis redacţiei.

Alianţa pentru Case Active are menirea de a transforma conceptul de Casa Activă într-un standard calitativ în domeniul construcţiei de clădiri civile, fie ele locuinţe, birouri sau unităţi de învăţământ.

Prezentă la prima adunare generală a Alianţei pentru Case Active, preşedintele Asociaţiei Auditorilor Energetici din România, prof. dr. ing. Emilia-Cerna Mladin, a declarat: "Prima întâlnire a Alianţei a avut ca scop definirea obiectivelor principale şi a paşilor următori care trebuie făcuţi pentru a stabili standarde de viitor în construirea caselor care consumă mai puţină energie decât produc. În dezvoltarea unei case active, cele trei elemente cheie sunt: energia, climatul interior şi impactul asupra mediului. Acestea trebuie avute în vedere la demararea oricărui proiect de Casa Activă, iar rolul Alianţei este să susţină un mod de viaţă mai sănătos cu un impact pozitiv asupra mediului."

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb